Sute de kilometri de drumuri din Maramureș au fost curățate de drumari - Ziarul de Maramures

Sute de kilometri de drumuri din Maramureș au fost curățate de drumari

S-a intervenit pe Drumul Nordului, Valea Izei, Valea Ruscovei, dar și pe alte drumuri județene

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan a făcut o vizită de lucru, joi, 14 ianuarie 2021, pe drumurile județene pentru a verifica dacă acestea sunt deszăpezite corespunzător având în vedere condițiile vremii.

SC Drumuri Poduri Maramureș SA asigură deszăpezirea pe 550 km de drumuri județene, iar pe drumurile care sunt în curs de reabilitare şi modernizare întreţinerea curentă pe timp de iarnă se face de firmele care execută aceste lucrări.

În ziua menționată, s-a intervenit pe Drumul Județean 186, Valea Izei, cu două autobasculante cu lamă și răspânditor, un buldoexcavator fiind împrăștiate 100 de tone de material antiderapant. Și pe Drumul Județean 187, mai exact pe Valea Ruscovei, s-a intervenit pentru îndepărtarea poleiului și a zăpezii cu două autobasculante cu lamă și răspânditor, două autoutilitare, un buldoexcavator, fiind folosite 20 de tone de material antiderapant.

Deszăpezirea pe Drumul Nordului, respectiv pe lotul I, dar și pe tronsoanele DJ 108 D, 108 A și DJ 193, s-a făcut deszăpezirea cu trei autobasculante cu lamă și răspânditor, două încărcătoare frontale, fiind folosite 80 de tone de material antiderapant. Pentru lotul II, DJ 182 B, DJ 182 C, s-au folosit 70 de tone de material antiderapant și s-a intervenit cu trei autobasculante cu lamă și răspânditor, două încărcătoare frontale.

Conform buletinului rutier, de joi, 14 ianuarie 2020, de la ora 7.00, stratul de zăpadă proaspăt căzut la Cavnic măsura 30 cm și între 5 și 15 cm în Maramureșul istoric, 15 cm la Târgu Lăpuș, 10 cm în Baia Mare, 10-15 cm Ardusat – Codru.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan a solicitat tuturor firmelor care asigură deszăpezirea la nivelul județului Maramureș să intervină prompt și corespunzător astfel încât toți şoferii să fie în siguranță. Având în vedere că ninge abundent în Maramureș și se circulă în condiții de iarnă, conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu atenție.

Foto: CJ Maramureș

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!