Un colţ fosilizat aparţinând unei specii dispărute de elefant gigantic, descoperit în Israel - Ziarul de Maramures

Un colţ fosilizat aparţinând unei specii dispărute de elefant gigantic, descoperit în Israel

Un colţ fosilizat ce a aparţinut unui exemplar dintr-o specie preistorică de elefanţi gigantici care trăiau în zona bazinului Mării Mediterane a fost descoperit în urma unor săpături realizate în sudul Israelului, oferind arheologilor o perspectivă rară asupra primilor locuitori din acea regiune, informează Reuters și Agerpres.

Oamenii de ştiinţă estimează că acel colţ cu o lungime de 2,5 metri, care a aparţinut unui exemplar din specia dispărută de elefant-cu-colţi-drepţi (Palaeoloxodon antiquus), are o vechime de aproximativ o jumătate de milion de ani. El a fost găsit într-o zonă în care au fost descoperite şi unelte din piatră şi silex, precum şi rămăşiţe fosilizate ale altor animale.

„Acesta este cel mai mare colţ fosilizat găsit vreodată într-un sit preistoric din Israel sau din Orientul Apropiat”, a declarat Avi Levy, expert în preistorie la Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi şi directorul şantierului arheologic în care a fost făcută descoperirea.

Elefanţii-cu-colţi-drepţi, în prezent o specie dispărută de pe Terra, erau mult mai mari decât elefanţii africani actuali şi făceau parte din fauna bogată a acestei regiuni, unde trăiau bovine şi cai sălbatici, căprioare, mistreţi şi hopopotami, care au fost vânaţi de oameni pentru hrană şi, posibil, în scopuri ritualice.

„Ne aşteptăm ca descoperirea colţului de elefant într-un context clar arheologic să aducă lumină în această chestiune”, a declarat Omry Barzilai, cercetător la Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi.

După ce procesul de conservare va fi finalizat, colţul de elefant preistoric va fi prezentat într-o expoziţie permanentă în holul central al Campusului Naţional de Arheologie a Israelului din Ierusalim.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!