ABUZ: Spitalul Județean încalcă drepturile jurnaliștilor prin îngrădirea activității profesionale - Ziarul de Maramures

ABUZ: Spitalul Județean încalcă drepturile jurnaliștilor prin îngrădirea activității profesionale

Ce nu ar trebui să vadă presa în spitalul statului?

Conducerea Spitalului Judetean Baia Mare vrea să bage pumnul în gura jurnaliștilor prin obstrucționarea libertății de mișcare și de exprimare a oamenilor de presă.

Ca în fiecare an jurnaliștii au transmis instituțiilor publice cererile de acreditare pentru a-și putea desfășura activitatea la nivelul instituțiilor respective. Evident că s-au transmis cererile și la direcțiunea Spitalului Județean din Baia Mare, în urma cu câteva zile.

Azi când am deschis email-ul transmis de ei am constatat cu stupoare că ni s-a impus un REGULAMENT pentru care nu am fost consultați. Și nu orice regulament, ci un regulament care, prin articolele sale încalcă flagrant Legea 544/2001, Legea 52/2003, dar și art. 30 și 31 din Constituția României. La propriu, unitatea medicală s-a declarat a fi cu ”regim inchis”.

Ce nu ar trebui să vadă presa în spitalul statului? Aceasta a fost prima întrebare care mi-a venit în minte…

Evident că nu am stat pasivă și am cerut opinii. La fel ca și mine și colegii mei sunt revoltați de REGULAMENTUL impus care nu face altceva decât să obstrucționeze activitatea profesională a omului de presă care pune piciorul in Spitalul Județean Baia Mare. Și ca să înțelegeți mai bine despre ce este vorba, am să vă dau exemplul pe care l-am dat în această dimineață managerului unității spitalicești, dar și colegilor mei.

Exemplul: Dacă eu am o problemă sau derulez o investigație pe timp de noapte și merg la UPU și aici constat că are loc o altercație între un paznic și un aparținător, nu fotografiez, nu filmez, nu culeg informații pentru că, conform REGULAMENTULUI, trebuie să aștept să se facă dimineață pentru ca managerul să răspundă la telefon și să-mi dea acordul pentru a filma, fotografia etc, adică după ce nu mai există evenimentul? Și nici nu am siguranța că voi primi acordul…

Apoi, dacă am o sesizare de la un pacient sau aparținător, cum am mai avut în toți acești ani de presă, nu pot suna medicul pentru a-i lua un punct de vedere pentru că, conform aceluiași regulament, trebuie să contactez telefonic managerul și să-și dea acordul? Adică, dacă știrea e bună primesc acordul, iar dacă nu reprezintă interesele spitalului, nu-l primesc? Presupun…

Apoi, dacă merg la spital în calitate de jurnalist pentru culegerea de informații nu mă pot deplasa decât în spațiile destinate presei. Serios?

În ce lume trăiți? Într-o lume a voastră? Ei bine, vă anunț că lumea voastră nu coincide cu lumea noastră și prin urmare ar fi cazul să reveniți cu picioarele pe pământ. Niciodată un jurnalist profesionist care vă trece pragul pentru o investigație de presă, de exemplu, nu va respecta acest regulament. Ba mai mult nici nu veți ști că a fost în spital. Veți afla că a fost în casa ”voastră”, pardon a statului atunci când veți citi publicația. Sunt tehnici de investigare jurnalistică pe care noi, cei din presă le știm, care ne ajută să derulăm investigații fără ca voi să aveți habar și să vă punem în fața faptului împlinit. Dacă voi credeți că un REGULAMENT ne ține departe de spital vă înșelați amarnic. Noi ne vom desfășura activitatea profesională exact așa cum am făcut-o și până acum și fiecare eveniment, indiferent că e bun sau rău, pentru unitatea medicală va fi tratat ca atare. Adică ne facem meseria! O legitimație și un regulament impus de voi nu va putea să ne țină la distanță. De asta să fiți siguri!

Sunt oripilată, este pentru prima data în istoria județului când o instituție incearcă să ingradeasca activitatea profesională a jurnalistilor, grosso modo.

Stimați cetățeni, fosti pacienți, actuali pacienti, viitori pacienți, aparținători vă rugăm să ne trimiteți în continuare sesizările voastre pe adresele redactiilor noastre și puteți fi convinși că vom verifica centimetru cu centimetru fiecare informație furnizată de voi.

O legitimație și un regulament nu ne pot ingradi munca noastră. Trăim in DEMOCRATIE!

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!