PNL PSD AUR PSD
Snobismul și ipocrizia ca false virtuți! - Ziarul de Maramures

Snobismul și ipocrizia ca false virtuți!

"Ipocrizia este un omagiu pe care viciul il aduce virtutii." (François de la Rochefoucault)

Între două zvonuri alarmante despre ”dezinformarea” lui Putin și comentariile imbecile ale specialiștilor în securitate națională, consultanți fălcoși și păroși care propovăduiesc armaghedonul civilizației umane, în România viața merge înainte.

PNL

Se vehiculează public câteva scenarii, de la inflația care va exploda sărăcind pe românii ajunși deja la sapă de lemn, până la colapsul economic al unui mediu de afaceri inert, ce așteaptă ajutor de la stat, văicărindu-se cu mâna întinsă. Stare inexplicabilă, tocmai când aveam mai multă nevoie de stabilitate politică și instituțională dar mai ales de un program clar de gestionare a crizei generalizate în care trăim..

PSD

Am citit azi apelul disperat al unei mămici crizate care într-un acces de sinceritate nonfacebook-erist întreba dacă să-și mai trimită fetița la cursurile gimnaziale, bulversată fiind de ceea ce se întâmplă în sistemul educațional românesc. Pe un ton din care răzbătea revolta și umilința nejustificată, doamna în cauză menționa că fetița sa este marginalizată și teraumatizată, deși este probabil cea mai deșteaptă din clasă, din câteva motive absolut revoltătoare. Mai exact, mama nu-și trimitea la școala fetița cu buricul gol, fesele chinuite în pantaloni de piele mulați, fardată și cu unghii aplicate, reguli care se pare că definesc actualul concept de elev modern, cu părinți ”open minde” și venituri consistente.

Mă întreb dacă democrația educațională din România presupune ca în școlile publice să decidă și să conducă matroanele liftate și botoxate, mămicile bugetare de la director în sus ori poate tăticii afaceriști sau posesori de sinecure bugetare cu venituri nerușinate. O faună grupată în acele invenții plutocratice numite consilii de administrație, entități snoabe și ipocrite care decid de la culoare hârtiei igienice și până la repartizarea claselor alocate ”scârbei tâmpite” de matematică. Oare contează dacă ești adusă la școală cu o Tesla Model S sau un Mercedes G-Class 650? Să înțeleg că a devenit o rușine să te aducă tata cu Loganul sau de ce nu…să vii la cursuri cu transportul în comun?

Și mă mai întreb ce se întâmplă cu moda zilelor noastre. Tinerii poartă blugii elastici, strâmți și mulați pe bijuteriile de familie jenante, vezi beizadeaua din Ulmeni care-și promovează intens look-ul de viitor oportunist politic, în timp ce tinerele doamne par evadate dintr-un club de noapte, tocmai scărmănate după un ”streep tease” ratat pentru niște cocalari drogați. Ce viitor putem avea dacă mamele helicopter, tencuite de la prima oră cu machiaj Natasha Denona sau Grande Pro 2 își încurajează fiicele cu mentalitate de dive, să fie tupeiste de la 14 ani. De ce acceptă așa ceva profesorii și diriginții, ”dascălii” cum le place să li se spună care se fac că nu văd deviațiile generației ”Z”, entitate demografică care va influența evoluția și derapajele generației Alpha.

Vorbim de valori și repere morale, în timp ce cartierul Gării din Baia Mare, în plin post al Paștelui, s-a mai îmbogățit cu o speluncă având geamurile acoperite, locație dotată cu aparate și păcănele, loc de perdiție la a cărui intrare stă mare afișul: băutura gratis pentru jucători!

Trăim în vremurile snobismului și ipocrației ridicate la rang de artă, sub dictatura gulerelor albe și a urmașilor acestora, căutându-ne flămânzi și abulici gumarii lăsați la intrările din oraș, de părinții sau bunicii ajunși milionari …ori asistați sociali.

Avem doua feluri de moralitate: una pe care o predicam dar nu o punem in practica, si una pe care o practicam dar arareori o predicam. (Bertrand Russell)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!