Decât să urmăresc jurnalele de știri din ultima săptămână, prefer să revăd filmele expirate difuzate pe Netflix, deși sunt atât de comerciale încât am ajuns să urăsc serialele. M-am săturat de ”jelcuirea” națională penibilă, de bocetul permanent care mă trimite cu gândul la o tragedie națională. Ne-au atact rușii? A explodat centrala de la Cernavodă sau poate a murit Ion Iliescu?

De fapt, nu facem decât să asistăm la o strategie concertată de manipulare a marilor trusturi media, imbuibate cu bani publici până la obezitate morbidă. Deontologi de presă care ieri scuipau în față personalitățile zilei, practicând cu limba lavaje dezgustătoare politicienilor care îi plăteau, au schimbat direcția cu 180 de grade încercând să ne convingă că suntem victime ale globalizării perdante, formațiune tribală asuprită de țările G care influențează și decid soarta lumii.

În tot acest timp, principalii vinovați stăteau pitiți după carnetele de demnitari, căutând scuze sau pretexte pentru neputința lor cronică. Agramați, unii chiar corupți, bâlbâiți sau retarzi, au ieșit în final cu fițuicile în mână incapabili să-și recunoască vinovăția certă. Amânarea noastră ca țară memebră a spațiului Schenghen nu este o tragedie națională ci doar un puseu de frustrare insușit , mai mult sau mai puțin, de fiecare din noi solidari fiind cu prostănacii inculți, vorbitori de angloromână de tip pidgin, care ne reprezintă cu oroare la curțile marilor decidenți. Ăștia îi avem, cu ăștia defilăm până ce nu vom avea oameni educați la universități de talie mondială din Regatul Unit sau Franța.

O concluzie simplistă ar fi că pentru starea de hiatus în care ne aflăm nu mai sunt de vină illuminati, reptilienii, masonii, oculta mondială, extremiștii musulmani sau comuniștii, ci păstorii de capre tirolezi care nu ar fi mulțumiți de numărul anual al turiștilor români din România. Și mai aflăm că un lector de educație continuă pentru profesioniștii activi, vremelnic Führer al rămășiței imperiale habsburgice nostalgice, a votat împotriva noastră în dezacord cu ceea ce crede Hans, Gertrude sau Johann, austieci sadea care s-au dezvățat să mai curețe grajdurile și să împrăștie bălegarul, de când Ioan și Vasile le-au cotropit fermele.

Din 1990 am trăit umilințele succesive a ceea ce însemna călătoriile în străinătate. Mai întâi m-am căciulit pe la serviciul de pașapoarte local, apoi m-am umilit la Ambasada Țărilor de Jos pentru viză, pentru ca, mai apoi, să fiu întors la Petea de Gyuri bacsi, vameșul burtos care m-a încadrat în categoria valah împuțit și nu cea de ungur. După 2007, am aruncat pașaportul pentru a trece vama pe la trecerea pentru membrii UE și în 10 ani decând umblu prin Europa nimeni nu mi-a cerut , niciodată, cartea de identitate.

De fapt problema fundamentală se află aici, la noi în România, și nu va înceta atâta timp cât în politică vor fi absolvenți de studii superioare cu licențe obscure, masteranzi produși pe bandă rulantă sau doctori cu teze plagiate, ajunși parlamentari sau primari ce țin discursuri penibile de ziua națională, silabisesc mesajul banal al primului ministru de ziua drapelului sau bat câmpii debitind liber inepții de ziua constituției. Nu Austria sau Olanda constituie problema. Ci noi, ca nație, care am promovat la rang de politică de stat nepotismul, favoritismul, lipsa de meritocrație și sinecura, fapt posibil datorită unui popor tot mai neimplicat, care a migrat tot mai mult spre lumea virtuală a social media.

Nu avem o presă imorală, ci una pe măsura moralităţii naţionale. (Valeriu Butulescu)