Cetățeni din Bangladesh și Afganistan opriți la frontiera de nord - Ziarul de Maramures

Cetățeni din Bangladesh și Afganistan opriți la frontiera de nord

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat doi cetăţeni străini care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Germania, transmite Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, în cooperare cu lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmației: ”Colegii noștri au oprit, în localitatea Berveni, un autoturism în care se aflau, alături de şofer, doi cetăţeni de origine afro-asiatică. Aceştia din urmă nu vorbea limba română şi au declarat că sunt din Afganistan, respectiv din Bangladesh. Au fost conduşi la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. Din primele verificări s-a stabilit faptul că este vorba despre doi cetățeni, ambii în vârstă de 29 ani, unul din Afganistan și celălalt din Bangladesh. Cei doi intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, destinaţia lor finală fiind Germania.”

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând la ca final să fie luate măsurile legale ce se impun, precizează sursa citată.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!