Doi maramureşeni cercetaţi pentru contrabandă. Țigările au fost descoperite în localitatea Piatra și Vișeu de Sus - Ziarul de Maramures

Doi maramureşeni cercetaţi pentru contrabandă. Țigările au fost descoperite în localitatea Piatra și Vișeu de Sus

Doi maramureșeni sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar două autovehicule au fost indisponibilizate până la finalul anchetei. Țigările au fost descoperite în curtea unei case din localitatea Piatra, județul Maramureș, dar și într-un autoturism oprit în trafic de polițiști pe raza localității Vișeu de Sus.

Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmației: ”Lucrătorii noștri au identificat în curtea unui imobil de pe raza localității Piatra, județul Maramureș, un microbuz în care erau mai multe colete voluminoase învelite în folie de culoare neagră. Proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 53 de ani, a declarat că nu știe cum a ajuns microbuzul în curtea sa și cu acordul acestuia, colegii noștri au efectuat un control asupra mijlocului de transport, în urma căruia s-a constatat că este plin cu baxuri cu țigări provenite din contrabandă. Drept urmare s-a luat măsura conducerii microbuzului la sediul instituției, unde în urma inventarierii coletelor din interior a rezultat cantitatea de 37.060 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 433.600 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.”

Autovehiculul în valoare de 19.600 lei a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal al României.

Iulia Stan: ”În continuare, se desfăşoară activităţi specifice sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale și identificării tuturor persoanelor implicate.”

Și polițiștii de frontieră din Vișeu de Sus au desfășurat o acțiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 11.00, polițiștii de frontieră au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității de frontieră Vișeu de Sus un autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat în România. Mașina era condusă de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș, iar la controlul autoturismului polițiștii de frontieră au descoperit în portbagaj trei colete cu țigări.

Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmației: ”Drept urmare, s-a luat măsura conducerii autoturismului în cauză împreună cu șoferul la sediul Poliției de Frontieră, în vederea efectuării unui control amănunțit a mijlocului de transport. În urma inventarierii baxurilor descoperite în portbagaj a rezultat cantitatea de 1.230 de pachete cu ţigări, cu timbru fiscal Belarus, în valoare de aproximativ 14.400 lei. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. Autoturismul folosit la transportul țigărilor, în valoare de 7.200 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră. ”

Acum, se fac verificări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!