ITPF Sighetu Marmației: 38 de migranți, opriți la un kilometru de frontiera cu Ungaria - Ziarul de Maramures

ITPF Sighetu Marmației: 38 de migranți, opriți la un kilometru de frontiera cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, într-o autoutilitară de transport marfă, 38 de cetăţeni din Siria și Irak, care se îndreptau spre graniţa cu Ungaria. Călăuzele, trei cetățeni români, sunt cercetate pentru trafic de migranţi, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Ieri, 5 februarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea în cooperare cu lucrătorii STPF Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmației: ”Colegii noștri au oprit pentru control pe direcţia localităţii Dara, județul Satu Mare, la aproximativ un km fața de linia de frontiera cu Ungaria, două autovehicule, o autoutilitară cu numere de înmatriculare specifice Poloniei și un autoturism marca Skoda cu numere de București. La volanul autoutilitarei a fost identificat un cetățean român, în vârstă de 19 ani din București, iar în spaţiul destinat transportului de marfă au fost descoperite mai multe persoane de origine afro-asiatică. De asemenea, în autoturismul marca Skoda au fost identificați doi barbați, cetațeni români, șoferul în vârstă de 46 de ani cu domiciliul în București, precum și pasagerul din dreapta, de 39 de ani, din județul Teleorman.”

Cele două maşini şi toate persoanele aflate în acestea au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare în vederea continuării cercetărilor.

Iulia Stan: ”Din primele verificări s-a stabilit că în autoutilitară erau transportaţi 38 de cetăţeni străini, din Siria şi Irak, cu vârste cuprinse între 12 şi 40 de ani. Dintre aceştia, trei sunt minori de 12, 16, respectiv 17 ani, iar şapte sunt femei. Cu toții intenționau să ajungă în state din vestul Europei, fără a poseda documente de călătorie legale care să le permită acest lucru. De aceea, cetățenii străini au apelat la cei trei români care să îi ajute să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.”

Cei trei români sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează verificări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!