Tânăr din Repedea urmărit în trafic de polițiști. Acesta nu avea permis, iar mașina nu era înmatriculată - Ziarul de Maramures

Tânăr din Repedea urmărit în trafic de polițiști. Acesta nu avea permis, iar mașina nu era înmatriculată

Incidentul a avut loc pe raza comunei Repedea. Tânărul nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să se facă nevăzut intrând cu autoturismul pe un drum comunal. Polițiștii au pornit imediat în urmărirea acestuia.

”Azi-noapte, un tânăr de 20 de ani, din Repedea a crezut că se poate face nevăzut. În jurul orei 03.00, polițiștii Secției 4 Leordina, aflați în serviciu de patrulare pe D.J. 187, în comuna Repedea, au observat un autoturism, care circula din direcția Ruscova-Poienile de Sub Munte. Întrucât, conducătorul autoturismului ar fi încercat să evite echipajul de poliție, intrând pe o stradă comunală, denumită strada Bisericii, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia folosind semnalele luminoase și acustice din dotarea autospecialei și au efectuat autoturismului semnal de oprire regulamentar. Polițiștii au identificat la volanul autoturismului un tânăr de 20 de ani din Repedea, iar în urma solicitării documentelor personale și ale autoturismului, acesta a înmânat doar actul de identitate”, a precizat Poliția Maramureș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, autoturismul condus de acesta nu figurează înmatriculat în circulație, iar plăcuțele de înmatriculare montate pe autoturism sunt atribuite altui autovehicul.

Potrivit sursei citate, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Permanenţă Poieni, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Acum, polițiștii i-au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!