OFSD Baia Mare sprijină deplasarea în Genova a sportivilor de la ACS KickBox Baia Mare - Ziarul de Maramures

OFSD Baia Mare sprijină deplasarea în Genova a sportivilor de la ACS KickBox Baia Mare

Sediul PSD Maramureș a fost gazdă primitoare pentru antrenorul echipei ACS KickBox Baia Mare, Oliver Polgar, dar și pentru multiplele campioane naționale, Florina Cosma și Carla Ghiț. Deputatul social-democrat Gabriel Zetea, președinte al PSD Maramureș i-a invitat pe sportivii băimăreni la o discuție cu reprezentanții PSD Baia Mare, unde subiectul central a fost activitatea recunoscută la nivel national și international a lupătorilor din acest club.

În seara zilei de vineri, 10 decembrie 2021, un grup de patru sportivi de la ACS KickBox Baia Mare iau drumul spre Genova, Italia, unde vor concura, în data de 12 decembrie, la o nouă ediție a galei ”Genova Fight Kids”. La competiție vor fi participa aproximativ 200 de luptători din Italia, România, Franța, dar și din alte state. Oliver Polgar, antrenorul echipei a declarat că această gală va fi o seară demnă de profesioniști, iar tinerii luptători băimăreni nu sunt la prima confruntare de acest fel. Pentru deplasarea echipei, însă, a fost nevoie și de un sprijin financiar, care a fost oferit de Organizația Femeilor Social-Democrate Baia Mare, președinte Liliana Moga, consilier județean, căreia i s-a alăturat și președintele interimar al OFSD Maramureș, consilierul județean Crina Chilat.

Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că, încă din mandatul de președinte al Consiliului Județean a susținut atât sportul de masă cât și sportul de performanță, iar unele dintre cele mai frumoase momente ale fiecărui sfârșit de an constau în premierea sportivilor de elită ai Maramureșului.

”În primul rând doresc să îi felicit pe toți sportivii de la ACS KickBox Baia Mare, pe antrenorul, Oliver Polgar dar și pe ceilalți membri ai echipei tehnice pentru rezultatele spectaculoase pe care le obțin cu tinerii luptători înscriși în club. În ultimii doi ani, atât competițiile cât și antrenamentele au fost greu de realizat, însă sportivii de la ACS KickBox Baia Mare, alături de antrenorii lor, au găsit variantele cele mai inedite de a se antrena și de a participa la întrecerile naționale și internaționale. Ne mândrim cu astfel de exemple la nivelul Maramureșului! În al doilea rând, le felicit pe colegele mele din PSD Maramureș, consilierul județean Liliana Moga, președinte OFSD Baia Mare și consilierul județean Crina Chilat, președinte-interimar OFSD Maramureș pentru faptul că au înțeles că să dăruiești înseamnă să câștigi aprecierea celor din jur. Nu în ultimul rând știu că această sponsorizare nu ar fi fost posibilă fără implicarea întregii organizații social-democrate din Baia Mare, fiecare membră a OFSD având un aport în deplasarea acestor sportivi la Genova. Felicitări tuturor și mult, mult succes celor patru sportivi băimăreni care sunt convins că ne vor reprezenta cu cinste în această competiție”, a declarant parlamentarul PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea.

Consilierul județean Liliana Moga, președinte OFSD Baia Mare a precizat că se află la conducerea unei organizații politice vii, cu doamne extrem de implicate, care și-au arătat mereu deschiderea pentru susținerea unor acțiuni speciale. Totodată, a dorit să menționeze faptul că președintele-interimar al OFSD Maramureș, consilierul județean Crina Chilat a acceptat imediat invitația de a se alătură echipei OFSD Baia Mare în realizarea acestei acțiuni.

”Faptul că reprezentanții ACS Kickbox au venit spre noi îmi confirmă doar faptul că PSD este și rămâne un partid care inspiră încredere oamenilor. A fost o reală plăcere să stau de vorbă cu două dintre sportivele clubului, multiple campioane naționale, iar medaliile și trofeele obținute de ACS Kickbox prin antrenorii echipei sunt dovada vie a faptului că performanța în sport se câștigă prin muncă asiduuă și determinare. Ne bucurăm că am contribuit și noi la această deplasare și suntem cu sufletul alături de toți sportivii ACS Kickbox, în toate competițiile la care vor participa. Mult succes și doar rezultate spectaculoase și în viitor”, le-a transmis consilierul județean PSD Maramureș, Liliana Moga, reprezentanților clubului sportiv.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!