Update: Ucraineanul a fost găsit de salvatorii montani//Ucrainean rătăcit în Munții Maramureșului, căutat de salvamontiști și polițiștii de frontieră - Ziarul de Maramures

Update: Ucraineanul a fost găsit de salvatorii montani//Ucrainean rătăcit în Munții Maramureșului, căutat de salvamontiști și polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din dispeceratul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au fost sesizați, în această dimineață, în jurul orei 9.00, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență, 112 de către un cetățean ucrainean care a traversat Munții Maramureșului, din Ucraina în România și a solicitat sprijin, afirmând ca s-a rătăcit, informează CJSU Maramureș.

După primirea apelului, echipaje ale poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului și Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș s-au deplasat în zona pentru găsirea cetățeanului ucrainean rătăcit. De asemenea, au fost alertate toate structurile din sistemul de ordine publică și siguranță națională pentru luarea măsurilor specifice din competență și acțiune în sistem integrat pentru căutarea și salvarea persoanei respective.

La misiunea de căutare a cetățeanului ucrainean rătăcit participă un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne care în prezent survolează zona, a mai precizat sursa citată.

ACTUALIZARE

CJSU Maramureș: ”Cetățeanul ucrainean rătăcit în zona montană a fost găsit. A fost evaluat de către salvamontiști și polițiști de frontieră, persoana este conștientă, starea de sănătate fiind bună. Echipele de intervenție participante la misiune în sistem integrat s-au retras în siguranță din teren. Cetățeanul ucrainean urmează să fie transportat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului pentru continuarea cercetărilor.”

Foto-arhiva/CJSU Maramureș

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!