Biden cere Congresului să facă baraj unei potenţiale greve majore în transportul feroviar - Ziarul de Maramures

Biden cere Congresului să facă baraj unei potenţiale greve majore în transportul feroviar

Preşedintele Joe Biden cere Congresului american să legifereze „fără întârziere” pentru a evita o potenţială grevă majoră a transportului feroviar de marfă, a făcut el cunoscut luni într-un comunicat, în timp ce negocierile între partenerii sociali privind un nou acord de ramură sunt în curs de desfăşurare, notează AFP și Agerpres.

Liderul de la Casa Albă, care se declară „cu mândrie un susţinător al sindicatelor”, spune că este „reticent” în a folosi o aprobare legislativă în forţă, dar consideră că o grevă a transportului feroviar de marfă „ar dăuna la milioane de persoane şi familii din clasa populară”.

„Vreau să fiu clar: o oprire completă a căilor ferate ne-ar devasta economia”, subliniază Joe Biden care dorea aplicarea unui acord de principiu datând din septembrie încheiat între companiile feroviare şi sindicate, dar pe care membrii acestora din urmă trebuiau să-l ratifice. Cu toate acestea, mai multe din cele 12 organizaţii în cauză nu doresc acest acord încheiat cu dificultate în special din cauza prevederilor legate de concediul medical.

În lipsa aplicării până pe 9 decembrie sau chiar pe 5 decembrie, conform calendarelor diferitelor părţi interesate, prima economie mondială ar putea cunoaşte o grevă susceptibilă să oprească aproape 7.000 de trenuri de marfă şi ar costa mai mult de două miliarde de dolari pe zi, potrivit Asociaţiei americane a căilor ferate.

Deoarece, dacă un singur sindicat ar intra în grevă, celelalte i-ar urma exemplul.

Fiind nevoit să ceară intervenţia Congresului, preşedintele recent octogenar suferă un eşec politic care îi compromite avântul reînnoit după alegerile de la jumătatea mandatului, în contextul în care intenţionează să candideze din nou la preşedinţie în 2024.

Datorită unei legi din 1926, care îi dă prerogative pentru a împiedica o grevă feroviară, Congresul ar putea adopta în forţă acordul preliminar, în ciuda respingerii din partea unor sindicate.

„Suntem reticenţi la ideea de a ocoli procesul de ratificare pentru acordul de principiu, dar trebuie să acţionăm pentru a preveni o grevă feroviară catastrofală la nivel naţional care ne-ar bloca economia”, a declarat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, într-un comunicat.

De asemenea, Joe Biden a cerut Congresului să nu aducă modificări acordului preliminar, nici în favoarea angajaţilor, nici a companiilor.

„În pofida bunelor intenţii, orice schimbare ar putea duce la întârzieri şi la o oprire devastatoare”, a estimat preşedintele care firmă că acordul a fost încheiat „cu bună-credinţă” de către părţile implicate.

În comunicatul său, Nancy Pelosi anunţă că acordul va fi votat în Camera Reprezentanţilor şi trimis Senatului fără modificări.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!