Caniculă în februarie: Vreme de vară prognozată în Statele Unite - Ziarul de Maramures

Caniculă în februarie: Vreme de vară prognozată în Statele Unite

Milioane de americani din regiunea Midwest, de pe coasta de est şi din sudul Statelor Unite se vor bucura marţi de cea de-a doua zi cu o vreme care este specifică mai degrabă lunii iunie decât lunii februarie, înainte ca un puternic front de aer rece să readucă iarna în această ţară, informează Reuters și Agerpres.

Meteorologii americani au prognozat temperaturi asemănătoare celor de vară, care sunt cu până la 4,4 grade Celsius peste valorile considerate normale pentru această perioadă a anului, pregătind terenul pentru o a doua zi cu temperaturi record în anumite locuri. În Texas, temperaturile sunt aşteptate să depăşească 27 grade Celsius după ce s-au situat în jurul pragului de 34 de grade Celsius în Dallas şi în alte oraşe în cursul zilei de luni, a anunţat Serviciul naţional de meteorologie din Statele Unite (NWS).

În Killen, un oraş din statul Texas aflat la aproximativ 240 de kilometri sud de Dallas, maxima prognozată va fi de 32 de grade Celsius, după ce acest oraş cu 150.000 de locuitori a înregistrat luni temperatura record de 38 grade Celsius.

„Acesta este Texasul, suntem adaptaţi la căldură. Avem uşi mari, pe care le-am lăsat larg deschise pentru a lăsa aerul să pătrundă, iar clienţii au comandat în principal băuturi reci”, a declarat un barman de la Black Rifle Coffee din Killen.

Însoţind vremea fierbinte şi uscată, rafale puternice de vânt vor spori riscurile de incendii de vegetaţie în partea sudică a Marilor Câmpii americane. Oficialii locali le-au cerut rezidenţilor să nu aprindă focuri în aer liber.

Meteorologii au spus că este dificil să se asocieze acest tipar de vreme neobişnuită cu schimbările climatice induse de activităţile umane, însă astfel de extreme au devenit mai frecvente din cauza încălzirii climei globale. Potrivit oamenilor de ştiinţă, fenomenul meteorologic El Nino – în cadrul căruia apele din partea estică a Oceanului Pacific se încălzesc – contribuie, de asemenea, la această vreme neobişnuită.

În Cleveland şi Philadelphia, unde…DETALII AICI

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!