Mai multe orașe din vestul Canadei paralizate de ploile torențiale - Ziarul de Maramures

Mai multe orașe din vestul Canadei paralizate de ploile torențiale

Mii de locuitori au fost evacuaţi, numeroase gospodării au rămas fără curent electric, iar alte sute de persoane au rămas blocate în autovehicule în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii şi alunecări de teren, paralizând luni mai multe oraşe din Columbia Britanică, în vestul Canadei, relatează AFP și Agerpres.

”După ploi abundente, mai multe drumuri din Columbia Britanică au fost afectate de alunecări de teren şi inundaţii”, a transmis pe Twitter Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din provincie în noaptea de duminică spre luni.

Mai multe autostrăzi au fost închise în zone care au fost afectate în această vară de incendii forestiere majore. Zeci de mii de persoane din provincie au fost afectate de pene de curent, potrivit companiei Hydro BC. La sfârşitul zilei, serviciile pentru intervenţii de urgenţă au indicat că au transportat cu o seară înainte nouă pacienţi cu răni uşoare în urma unei alunecări de teren care s-a produs în această zonă.

”Între 80 şi 100 de vehicule” au rămas blocate de noaptea trecută în urma alunecărilor de teren pe o autostradă din apropiere de Agassiz, la aproximativ 100 de kilometri est de Vancouver, au declarat autorităţile în timpul unui briefing de presă din cursul dimineţii de luni. Echipe de salvatori, pompieri şi poliţie au fost desfăşurate pentru a interveni.

Forţele canadiene au trimis elicoptere pentru a salva aproximativ 275 de persoane rămase blocate în autovehicule, inclusiv 50 de copii, potrivit media locale.

Mii de evacuaţi

Imaginile transmise de autorităţile locale arată umflarea râului Similkameen din sudul provinciei Columbia Britanică. În altele se poate vedea oraşul Merritt, inundat de apele râului Coldwater.

Cei aproximativ 7.000 de locuitori ai acestui oraş, situat la 300 de kilometri nord-est de Vancouver, au primit ordin de evacuare către centrele de urgenţă în cursul dimineţii, apoi li s-a interzis să revină la Merritt după inundarea staţiei de tratare a apelor reziduale. Două poduri au fost, de asemenea, inundate.

”Oameni din Merritt şi cetăţenii din Columbia Britanică afectaţi de inundaţii, fiţi prudenţi”, a transmis premierul canadian Justin Trudeau pe Twitter în cursul după-amiezii. ”Vom fi aici pentru a vă oferi sprijinul de care aveţi nevoie pentru a vă ajuta să faceţi faţă şi să vă reveniţi după aceste inundaţii şi condiţii extreme”, a promis premierul canadian.

În plus, intemperiile au condus la închiderea controversatului oleoduct Trans Mountain, care a fost naţionalizat de guvernul Trudeau în 2018. Conducta a fost închisă ”ca măsură de precauţie”, a confirmat compania pentru AFP, din cauza ”inundaţiilor extinse şi a alunecărilor de noroi în zona Hope”, la 150 de kilometri est de Vancouver.

Lucrările de extindere a conductei, care urmează să intre în funcţiune până la sfârşitul anului 2022, au fost, de asemenea, sistate în zonele Lower Mainland, Hope şi Merritt’ din cauza ploilor torenţiale. Acestea vizează creşterea de la 300.000 la 890.000 de barili pe zi a capacităţii acestei conducte care transportă petrol din nisipurile bituminoase din Alberta, inima industriei petroliere canadiene, până în suburbiile din Vancouver.

Puţin mai la vest de Agassiz, autorităţile din oraşul Abbotsford au emis un ordin de evacuare ce vizează peste o sută de gospodării, pe fondul intemperiilor.

”În doar 140 de zile, Abbotsford a înregistrat cea mai călduroasă zi din istorie (42,9 grade Celsius) şi acum cea mai ploioasă zi din istorie (100,4 mm)”, a scris pe Twitter Tyler Hamilton, meteorolog din regiune.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!