Papa Francisc condamnă arderea unui Coran la Stockholm - Ziarul de Maramures

Papa Francisc condamnă arderea unui Coran la Stockholm

Papa Francisc a declarat că arderea recentă a unui Coran în faţa celei mai mari moschei din Stockholm l-a înfuriat şi l-a dezgustat şi că respinge şi condamnă permiterea acestui act în numele libertăţii de exprimare, informează luni Reuters și Agerpres.

„Orice carte considerată sfântă ar trebui respectată pentru a-i respecta pe cei care cred în ea”, a declarat papa într-un interviu în ziarul Al Ittihad din Emiratele Arabe Unite, publicat luni.

„Mă simt furios şi dezgustat de aceste acţiuni”, a adăugat suveranul pontif.

„Libertatea de exprimare nu ar trebui folosită niciodată ca mijloc de a-i dispreţui pe alţii, iar a permite asta este respins şi condamnat”, a subliniat papa.

Salwan Momika, un refugiat irakian în Suedia, a ars câteva pagini dintr-un Coran miercurea trecută, în faţa celei mai mari moschei din Stockholm în timpul Eid al-Adha, sărbătoare celebrată de musulmanii din întreaga lume, ceea ce a dus la o condamnare fermă din partea mai multor ţări, printre care Turcia, de al cărei sprijin Suedia are nevoie pentru a deveni membră a NATO.

Deşi poliţia suedeză a respins mai multe solicitări recente de autorizare a unor manifestaţii împotriva Coranului, instanţele de judecată au anulat aceste decizii, considerând că ele încalcă libertatea de exprimare.

Duminică, Organizaţia Cooperării Islamice (OCI), o grupare internaţională regrupând 57 de ţări, a declarat că sunt necesare măsuri colective pentru a preveni actele de profanare a Coranului şi că dreptul internaţional ar trebui să fie folosit pentru a opri ura religioasă, titrează Agerpres.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!