SUA: Un pilot a încercat să oprească motoarele unui avion în plin zbor - Ziarul de Maramures

SUA: Un pilot a încercat să oprească motoarele unui avion în plin zbor

Un pilot al companiei Alaska Airlines, care nu era de serviciu, dar stătea pe strapontină în cabina piloţilor unui zbor comercial, a fost acuzat de tentativă de omor după ce a încercat să oprească motoarele avionului în timpul zborului, notează AFP și Agerpres.

Avionul de tip Embraer E-175 al Horizon Air făcea legătura între Everett, statul Washington, şi San Francisco, când s-a produs incidentul duminică, a declarat compania-mamă Alaska Airlines într-un comunicat.

Avionul, care transporta 80 de pasageri, a fost deviat spre Portland, Oregon, unde a aterizat în siguranţă.

Potrivit Alaska Airlines, piloţii Horizon Air au semnalat „o ameninţare credibilă pentru siguranţă legată de un pilot Alaska Airlines în afara serviciului care călătorea aşezat pe strapontină în cabina piloţilor”.

„Ocupantul scaunului de siguranţă a încercat în zadar să perturbe funcţionarea motoarelor”, a precizat compania.

„Căpitanul şi copilotul de pe Horizon au reacţionat rapid, puterea motorului nu s-a pierdut, iar echipajul a securizat aeronava fără incidente”, potrivit sursei.

Alaska Airlines nu a AICI MATERIALUL INTEGRAL

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!