Patru persoane şi-au pierdut viaţa în mai multe avalanşe produse Austria - Ziarul de Maramures

Patru persoane şi-au pierdut viaţa în mai multe avalanşe produse Austria

Patru persoane şi-au pierdut viaţa în mai multe avalanşe produse în acest weekend în Austria, a anunţat poliţia din landul Tirol, situat în vestul ţării, a relatat AFP, titrat de Agerpres.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani şi o femeie de 38 de ani ”au declanşat sâmbătă dimineaţă o avalanşă la 2.100 de metri altitudine”, în Sellrain, a indicat poliţia într-un comunicat emis luni. ”Ambii au fost îngropaţi complet” în zăpadă, iar trupurile lor au fost găsite abia duminică seara.

Poliţia a anunţat sâmbătă moartea unui tânăr german în vârstă de 16 ani pe domeniul Kühtai. Acesta nu era echipat cu un dispozitiv de detectare şi schia în afara pârtiei, împreună cu doi prieteni, la peste 2.600 de metri altitudine, în momentul în care a fost măturat de o avalanşă.

Un austriac în vârstă de 48 de ani a murit într-o altă avalanşă, sâmbătă, în timp ce se afla într-un tur de schi, la 2.327 metri altitudine, în staţiunea Axamer Lizum, în afara perimetrului autorizat.

Pe lângă aceste trei accidente, alte patru avalanşe au surprins sâmbătă mai multe persoane în landul Tirol, fără a fi consemnate decese, notează AFP.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!