Statul New York are o rată de vaccinare de 70%. Majoritatea restricțiilor vor fi ridicate - Ziarul de Maramures

Statul New York are o rată de vaccinare de 70%. Majoritatea restricțiilor vor fi ridicate

New York a atins marţi un moment important în gestionarea pandemiei după ce guvernatorul Andrew Cuomo a anunţat că 70% dintre adulţii din acest stat american au primit cel puţin o doză dintr-un vaccin anti-COVID-19, informează DPA, preluat astăzi de Agerpres.

Pentru a marca momentul, clădiri emblematice vor fi iluminate în albastru şi auriu şi vor fi organizate focuri de artificii pe teritoriul statului New York odată cu ridicarea majorităţii restricţiilor.

”Decretele statale care s-au dovedit adecvate şi corecte şi care ne-au ajutat să traversăm această pandemie vor fi relaxate începând de astăzi, cu efect imediat”, a precizat guvernatorul Cuomo în timpul unui eveniment festiv organizat la One World Trade Center, la care au participat susţinători şi lideri sindicali.

Începând de marţi, regulile privind capacitatea spaţiilor, distanţarea socială, dezinfectarea şi protocoalele privind măştile şi monitorizările sanitare nu vor mai fi obligatorii pentru cele mai multe dintre activităţile comerciale. O parte dintre restricţii şi limitări vor rămâne obligatorii în cazul evenimentelor de mari dimensiuni, şcolilor, transportului public, adăposturilor sociale, penitenciarelor, azilurilor şi altor unităţi de îngrijire medicală.

Andrew Cuomo a stabilit obiectivul de 70% săptămâna trecută în timp ce căuta modalităţi pentru a-i încuraja pe tot mai mulţi newyorkezi să se imunizeze împotriva noului coronavirus. Ratele de vaccinare au încetinit în ultimele săptămâni în unele regiuni ale statului, inclusiv în zone rezidenţiale urbane.

Alte 14 state au depăşit deja acest prag, potrivit Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

În ciuda numeroaselor scandalurilor şi a cererilor de demisie ca urmare a unor acuzaţii de hărţuire sexuală, guvernatorul Cuomo şi-a concentrat acţiunile asupra campaniei de vaccinare şi a redeschiderii economiei statului New York. El este vizat, totodată, de anchete statale şi federale referitoare la modul în care a gestionat pandemia, precum şi de o cerere de suspendare din funcţie înaintată legislativului statului New York.

Evenimentul de marţi a reflectat mai multe apariţii recente în timpul cărora Andrew Cuomo a promovat proiecte de infrastructură şi s-a înconjurat cu suporteri şi aliaţi politici.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!