Spania: Coliziune între două avioane ultrauşoare soldată cu patru morţi - Ziarul de Maramures

Spania: Coliziune între două avioane ultrauşoare soldată cu patru morţi

Două avioane ultrauşoare au intrat în coliziune duminică în apropierea unui aerodrom din nord-estul Spaniei, cei patru pasageri pierzându-şi viaţa, au anunţat autorităţile regionale, citate de AFP și Agerpres.

Pompierii au găsit un aparat de zbor în flăcări într-o zonă împădurită din apropiere de aerodromul Moia, la nord de Barcelona, după ce au fost alertaţi de un martor care a văzut avionul pierzând altitudine şi prăbuşindu-se, a anunţat guvernul regional din Catalonia.

„Odată incendiul stins, pompierii au găsit două trupuri neînsufleţite în interior”, a adăugat aceeaşi sursă.

Câteva ore mai târziu, pompierii au găsit un al doilea avion ultrauşor care se prăbuşise, cu două persoane decedate în interior, la circa 300 de metri de primul.

Autorităţile, care au deschis o anchetă, cred că cele două avioane au intrat în coliziune în zbor.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!