Administrația președintelui american Donald Trump a interzis joi înscrierea studenților străini la prestigioasa Universitate Harvard, o decizie șocantă și o nouă escaladare în ofensiva guvernului american împotriva învățământului superior, transmit Reuters, AFP și DPA, titrate de Agerpres.
Potrivit website-ului său, Universitatea Harvard, clasată printre cele mai bune din lume și care a dat până acum 162 de laureați ai premiului Nobel, găzduiește în acest an 6.700 de ‘studenți străini’, ceea ce înseamnă 27% din total.
‘Certificarea programului SEVIS (Student and Exchange Visitor) al universității Harvard este revocată cu efect imediat’, a menționat secretarul american pentru securitate internă Kristi Noem într-o scrisoare adresată instituției de învățământ superior americane.
Potrivit lui Noem, acest lucru înseamnă că Harvard are interdicția de a primi studenți titulari ai vizelor F sau J pentru anul de învățământ 2025-2026, o pierdere potențial imensă pentru campus, atât din punct de vedere financiar, cât și în privința imaginii internaționale.
‘Această decizie este ultima dintr-o serie de măsuri de represalii și autoritarism flagrant față de cea mai veche instituție de învățământ superior din Statele Unite. Administrația Trump încearcă în mod ilegal să distrugă învățământul superior din SUA’, a denunțat Asociația americană a profesorilor universitari.
Potrivit șefei Departamentului pentru Securitate Internă, Kristi Noem, studenții străini deja înscriși trebuie ‘să se transfere’ la altă universitate, în caz contrar riscând să-și piardă viza de studiu în SUA. Detalii aici –AGERPRES-.