SUA: Bărbat împușcat de agenții FBI după ce a încercat să intre înarmat în sediul CIA - Ziarul de Maramures

SUA: Bărbat împușcat de agenții FBI după ce a încercat să intre înarmat în sediul CIA

Un bărbat a fost împuşcat luni de agenţi ai FBI după ce a „ieşit dintr-un vehicul cu o armă” şi a încercat să intre în sediul CIA din Langley, Virginia, potrivit unui comunicat al poliţiei federale americane, citat marţi de DPA şi France Presse, preluate de Agerpres.

Bărbatul a încercat să intre cu maşina în campus şi a fost oprit de agenţi în faţa porţilor. Luni după-amiază, această persoană nu a reuşit să treacă de prima poartă ce duce la vastul complex al CIA, agenţia americană de informaţii, situat într-o pădure lângă Washington. Personalul de securitate a încercat apoi să negocieze cu bărbatul timp de câteva ore pentru a-l convinge să se predea. Dar individul „a coborât din vehicul cu o armă şi a fost arestat de forţele de ordine”, a precizat FBI în comunicat.

FBI examinează în prezent incidentul.

Suspectul, care nu a fost încă identificat, a fost dus la un spital din zonă şi starea sa nu este cunoscută în acest moment. Nu au fost dezvăluite informaţii despre posibili răniţi în rândul personalului CIA în urma incidentului.

Securitatea sediului CIA a fost întărită în ultimii ani.

În 1993, Mir Aimal Kansi, un pakistanez, a ucis doi angajaţi ai agenţiei şi a rănit alţi trei, trăgând asupra lor în timp ce ei se aflau în maşinile lor şi aşteptau să intre în complex. El a fugit în Pakistan, unde a fost arestat după mai bine de patru ani de urmărire. Extrădat în Statele Unite, el a fost condamnat la moarte şi executat în 2002.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!