SUA: Soldații Gărzii Naționale vor rămâne să apere Capitoliul până la sfârșitul lunii mai - Ziarul de Maramures

SUA: Soldații Gărzii Naționale vor rămâne să apere Capitoliul până la sfârșitul lunii mai

Pentagonul a anunţat marţi prelungirea cu două luni a misiunii de a proteja clădirea Capitoliului încredinţată soldaţilor Gărzii Naţionale după atacul din 6 ianuarie de către susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump, transmite miercuri AFP, relatează Agerpres.

Un număr de aproximativ 2.300 de soldaţi vor rămâne mobilizaţi la Capitoliu până pe 23 mai, jumătate din efectivul actual.

Capitolul se află sub măsuri de securitatea sporite din 6 ianuarie, când mii de susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump s-au adunat la sediul Congresului după un discurs mobilizator al fostului locatar de la Casa Albă. Câteva sute dintre ei au pătruns în clădirea, provocând haos. Cinci persoane, inclusiv un poliţist, şi-au pierdut viaţa. De la acea dată, au fost ridicate bariere pentru a proteja zona din jurul Capitoliului, poliţia fiind sprijinită de soldaţi ai Gărzii Naţionale, a căror misiune urmează să se încheie pe 12 martie.

„În această perioadă suplimentară, Departamentul Apărării va colabora împreună cu Poliţia Capitoliului pentru a reduce treptat prezenţa Gărzii Naţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Pentagonul a anunţat săptămâna trecută că a primit o cerere oficială din partea poliţiei responsabile cu asigurarea securităţii Capitoliului pentru a aproba continuarea prezenţei Gărzii Naţionale, fără a preciza dacă această cerere corespunde unor riscuri specifice.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!