Suedia: Prima ninsoare abundentă din noul sezon rece - Ziarul de Maramures

Suedia: Prima ninsoare abundentă din noul sezon rece

Ninsorile abundente care au căzut în Suedia au provocat haos, luni, în transporturile din această ţară scandinavă, informează DPA și Agerpres.

În capitala ţării, Stockholm, cantitatea masivă de zăpadă a paralizat circulaţia trenurilor şi a autobuzelor, în timp ce de pe aeroportul local multe aeronave au putut să decoleze doar după întârzieri foarte mari, iar altele deloc.

Condiţiile de iarnă au cauzat probleme pe drumurile publice din multe alte regiuni ale ţării, a anunţat Agenţia de Transport din Suedia.

Trei mii de elevi din oraşele Trollhattan şi Vanersborg, situate la nord de Goteborg, au trebuit să participe luni la cursuri online.

Aceste condiţii de vreme nefavorabilă vor continua şi în perioada următoare. „Ninsoarea nu se va opri. Vom curăţa zăpada din nou şi nou, însă ea va continua să cadă pentru tot restul zilei”, a precizat un purtător de cuvânt al aceleiaşi agenţii suedeze pentru postul de televiziune SVT.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!