Un schelet de T. rex vândut la licitaţie cu peste 6 milioane de dolari va fi expus la Anvers - Ziarul de Maramures

Un schelet de T. rex vândut la licitaţie cu peste 6 milioane de dolari va fi expus la Anvers

Scheletul de Tyrannosaurus rex scos la licitaţie în Elveţia, la Zurich, a fost cumpărat de fundaţia belgiană Phoebus şi urmează să fie expus în noul centru cultural al acesteia din Anvers, Belgia, a anunţat casa de licitaţii Koller, transmite agenţia DPA și Agerpres.

Identitatea cumpărătorului, care a plătit 5,5 milioane de franci elveţieni (6,1 milioane de dolari), inclusiv comisionul, a fost ţinută secretă.

Centrul este în prezent în curs de renovare. Katharina Van Cauteren, managera Phoebus, a declarat că ar putea împrumuta scheletul, cu o vechime de 67 de milioane de ani, unui muzeu până când va putea fi expus la centru. Ea a notat că şi cercetătorii ar trebui să aibă acces la acesta.

Scheletul măsoară 1,6 pe 3,9 metri şi este alcătuit din oase de la trei dinozauri diferiţi, rămăşiţele fiind excavate în statele americane Montana şi Wyoming între anii 2008 şi 2013. Puţin peste jumătate din cele 293 de oase ale acestui schelet de T. rex, denumit TRX-293 Trinity, sunt descrise drept „material osos original”.

Trinity ar fi doar al treilea schelet de T. rex scos la licitaţie.

Aproximativ 35.000 de vizitatori au venit să vadă scheletul pe parcursul celor trei săptămâni în care a fost expus la Zurich.

Odată cu vânzarea unor astfel de fosile, oamenii de ştiinţă se tem deseori că acestea ar putea să devină inaccesibile pentru public. Fundaţia Phoebus a alungat aceste îngrijorări.

„Acesta este, pentru noi, absolut cel mai bun rezultat pe care ni l-am fi putut imagina pentru vânzarea acestei minunate fosile. Suntem extrem de încântaţi că Trinity va fi pus la dispoziţia publicului şi ştiinţei mulţi ani înainte şi că va fi pe mâini foarte bune”, a declarat Cyril Koller, proprietar şi CEO al casei Koller Auctions.

Phoebus a cumpărat clădirea înaltă Boerentoren din Anvers în 2021. Odată renovat, turnul de 100 de metri datând din anii 1930 va servi drept centru cultural.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!