ISJ Maramureș: Miercuri, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ - Ziarul de Maramures

ISJ Maramureș: Miercuri, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, se va desfășura miercuri, 14 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare, informează Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Maramureș.

Proba se va desfășura la 28 de discipline. Au fost admiși pentru a susține proba scrisă și sunt așteptați să participe cei 197 de candidați din județul Maramureș (dintr-un total de 224 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

• efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
• calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
• media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământ, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5.434/2020 și a Procedurii operaționale nr. 30.470.01.07.2021, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de prevenire și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depășit numai în cazul candidaților cu cerințe speciale cărora, ca urmare a solicitării și pentru asigurarea egalității de șanse, li s-a aprobat acest lucru, precizează sursa citată.

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii (72), Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în învățământul primar (37), Educație fizică și sport (15), Psihopedagogie specială (11).

Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa și la avizierul centrului de examen.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 și 22 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrul de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

”Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național pentru definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul www.definitivat.edu.ro”, notează ISJ Maramureș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!