Maramureș-115 elevi au susținut vineri proba la Limba română pentru minoritățile naționale - Ziarul de Maramures

Maramureș-115 elevi au susținut vineri proba la Limba română pentru minoritățile naționale

Astăzi, 28 mai, elevii din clasa a II-a, care învață în limba maternă, au susținut proba la Limba română pentru minoritățile naționale – scris, citit, transmite Inspectoratul Școlar Maramureș.

În județul Maramureș, s-au înscris 127 de elevi, din care au fost prezenți 115 elevi, iar 12 elevi au absentat.

Reamintim faptul că probele pentru evaluarea elevilor se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ cu respectarea riguroasă a prevederilor Ordinului comun al ministrului educației și al ministruluui sănătății privind prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, precizează sursa citată.

Sălile în care se susțin testele sunt, de regulă, cele în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit, eliminându-se, în prealabil, în funcție de proba planificată, materialele didactice care i-ar putea influența pe elevi.

Fișele de evaluare sunt păstrate în arhiva unității de învățământ pe toată durata școlarizării elevului.

Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat. Evaluarea se face în cadrul unității de învățământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Rezultatele individuale obținute nu se afișează / nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei, acestea fiind valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!