Contrabandă la Crăciunești. Autorii s-au făcut nevăzuți - Ziarul de Maramures

Contrabandă la Crăciunești. Autorii s-au făcut nevăzuți

Activitatea de contrabandă a fost observată de polițiștii de frontieră pe raza localității Crăciunești, în fața unui imobil nelocuit. Cei în cauză s-au făcut nevăzuți.

Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmației: ”Colegii noștri au observat în fața unui imobil nelocuit, de pe raza localității Crăciunești, județul Maramureș, la aproximativ 200 de metri față de linia de frontieră, două persoane care încărcau într-un autoturism mai multe colete voluminoase. Persoanele au fost somate verbal să se oprească, însă acestea nu s-au supus, au abandonat atât coletele, cât și autoturismul și au fugit. În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și verificare a zonei.”

În continuarea cercetărilor, în baza unui mandat de percheziție emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației, polițiștii de frontieră au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul în cauză, în urma căreia au mai fost descoperite alte două colete cu țigări.

Drept urmare, autoturismul împreună cu cele șase colete cu țigări descoperite au fost transportate la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.498 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de 52.600 lei.

Iulia Stan: ”Țigările și autoturismul au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.”

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!