Pregătiri-ISJ Maramureș solicită directorilor de școli să aibă stoc de materiale dezinfectante și măști pentru elevi - Ziarul de Maramures

Pregătiri-ISJ Maramureș solicită directorilor de școli să aibă stoc de materiale dezinfectante și măști pentru elevi

Astăzi, 3 februarie, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a organizat o întâlnire de lucru on-line, la care au participat 270 de directori ai unităților de învățământ preuniversitar din județ, tema discuțiilor referindu-se la modul în care se vor relua cursurile începând cu 8 februarie, s-a precizat pe pagina de Facebook a instituției.

În cadrul discuțiilor purtate, conducerea ISJ Maramureș a reiterat solicitarea ca fiecare instituție școlară să aibă asigurat stocul de materiale dezinfectante, de măști faciale, să reorganizeze spațiile și traseele, acolo unde este cazul, să ia măsuri de optimizare a modului de comunicare cu părinții, elevii, autoritățile publice locale, astfel încât să se respecte prevederile procedurilor existente în fiecare unitate de învățământ, referitoare la măsurile de prevenție a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Până vineri se va clarifica scenariul conform căruia vor funcționa unitățile școlare în fiecare localitate, în funcție de indicele epidemiologic, respectiv în conformitate cu Ordinul comun al miniștrilor educației și sănătății, care urmează să fie emis în perioada imediat următoare. Se va ține seama, în fiecare localitate, de analiza epidemiologică pe care o fac instituțiile abilitate în acest sens, astfel că decizia cu privire la scenariul care se va aplica pentru fiecare unitate de învățământ va fi luată în consecință.

Toate informațiile vor fi transmise în timp util atât către unitățile de învățământ, cât și în spațiul public, pentru a putea fi cunoscute de către toți factorii interesați. Unitățile de învățământ din județ sunt pregătite pentru reluarea cursurilor începând cu semestrul al doilea, indiferent de tipul scenariului care se va aplica, a precizat sursa menționată.

Foto: ISJ Maramureș

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!