Agresor acuzat de tentativă de omor calificat. Acesta și-a atacat soția lovind-o cu cuțitul - Ziarul de Maramures

Agresor acuzat de tentativă de omor calificat. Acesta și-a atacat soția lovind-o cu cuțitul

Bărbatul este acuzat de tentativă de omor calificat

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, și-a atacat soția cu un cuțit lovind-o de mai multe ori în zona gâtului. Incidentul s-a petrecut în cursul dimineții de ieri, 26 ianuarie 2021. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Instanța a condiderat că probele prezentate de procuror sunt cât se poate de elocvente. Astfel, magistratul a admis astăzi, 27 ianuarie 2021, propunerea procurorului de caz și a hotărât ca tânărul să intre în arest preventiv pentru 30 de zile, mai exact până la data de 25 februarie 2021, inclusiv. Facem precizarea că bărbatul este cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor calificat în condiţiile săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Potrivit comunicatului transmis de Tribunalul Maramureș, pentru a dispune măsura preventivă a arestării, instanţa a reţinut că: ”În cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în data 26 ianuarie
2021, s-a deplasat la locuinţa în care era găzduită soţia sa, persoană vătămată, s-a ascuns lângă o anexă din spatele casei, iar în jurul orei 09:20-09:30, când persoana vătămată a ieşit din casă, a atacat-o prin surprindere, lovind-o de mai multe ori în zona gâtului cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, după care, speriat de ţipetele acesteia, a fugit într-o direcţie necunoscută. Persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viaţa”.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!