Control Judiciar. 60 de zile Cherecheș nu are voie să părăsească țara fără încuviințarea CA Cluj - Ziarul de Maramures

Breaking News

Control Judiciar. 60 de zile Cherecheș nu are voie să părăsească țara fără încuviințarea CA Cluj

Astăzi, 29 septembrie, la Curtea de Apel Cuj s-a judecat și dosarul asociat al dosarului de luare de mită nr. 2537/117/2016.

Instanța a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de azi, 29 septembrie 2023 și până la data de 27 noiembrie 2023, fără cale de atac.

Prin urmare Cătălin Cherecheș, în acest termen de 60 de zile, nu poate pleca din țară, fără consimțământul instanței CA Cluj conform datelor stipulate în minuta instanței.

Redăm mai jois, integral, minuta instanței CA Cluj transmisa astazi pe adresa redactiei Ziarului de Maramures:

„În temeiul art. 420 alin. 11, art. 362, art. 202 alin. 1-3, 4 lit. b) şi art. 211 şi urm. din Cod procedură penală admiterea sesizării din oficiu şi luarea faţă de apelantul-inculpat C.C. a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de azi, 29 septembrie 2023 până la data de 27 noiembrie 2023, inclusiv.

În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C .proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) Să se prezinte la instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza ori de câte ori este chemat;

b) Să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) Să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

d) Să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea organului judiciar în faţa căreia se află cauza;

e) Să comunice periodic organului de poliţie desemnat cu supravegherea informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 215 alin.7 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

Prezenta se comunică persoanelor şi instituţiilor prevăzute de art. 215 alin. 4 şi 5 C proc.pen. În baza art. 275 alin. 3 C .proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta procedură rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac. Pronunţată, azi, data de 29.09.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin intermediul Grefei Curţii.”

În ceea ce privește dosarul de luare de mită, s-a amânat cauza la data de 19 octombrie 2023, pentru ca avocatul ales să se poată pregăti.

Solicitarea de strămutare a cauzei se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 17 octombrie 2023, potrivit informațiilor furnizate de cluj24.ro.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!