Băimărenii sunt așteptați la ”Rinocerii” de Eugène Ionesco. Vezi aici, programul spectacolelor - Ziarul de Maramures

Breaking News

Băimărenii sunt așteptați la ”Rinocerii” de Eugène Ionesco. Vezi aici, programul spectacolelor

Actorii Teatrului Municipal Baia Mare au pregătit pentru această săptămână mai multe spectacole atât pentru adulți, cât și pentru cei mici.

Astfel, miercuri, 03 februarie, de la ora 19.00, băimărenii sunt așteptați la spectacolul ”Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, regia artistică Tudor Dreve. Spectacolul se joacă cu publicul în sală, iar durata este de 80 de minute.

Ana Liliana Ilea, despre piesă: ”Mama Dorei decide să îi sisteze medicația fetei cu tulburări de comportament. Cunoașterea de sine începe odată cu trezirea sexualității pentru tânăra Dora. Din acest moment, impulsurile vor răbufni cu intensitate în psihicul ei necenzurat. Dora își va trăi viața condusă de senzații.”

Vineri, 05 februarie, de la ora 19.00, va avea loc ”Rinocerii” de Eugène Ionesco, regia Iulian Bulancea, scenografia Mihai Vălu.

Iulian Bulancea, despre piesă: ”Rinocerii, probabil cea mai autobiografică piesă a lui Eugène Ionesco, vorbește despre dezumanizarea și bestializarea societății prin intermediul îndoctrinării și fanatismul doctrinar. Dacă inițial, rinocerita reprezenta adeziunea la doctrina nazistă, semnificația acestei boli bizare inventate de Ionesco a fost extrapolată către toate formele de fanatism și îndoctrinare politică sau socială.”

Spectacolul se joacă cu publicul în sală. Durata este de 80 minute.

Sâmbătă, 06 februarie, de la ora 11.00, cei mici sunt invitați la Teatrul de Păpuși să vizioneze spectacolul ”Guliver în țara păpușilor”, regia Eugen Câmpeanu. Jucăuşă şi antrenantă, povestea este adresată cu mare succes copiilor de vârstă mică. Este un spectacol interactiv, unde copiii sunt invitaţi să intre în minunata lume a lui Gulliver. Spectacolul se joacă la sala Teatrului de Păpuși, iar durata este de 60 minute, prețul unui bilet este de 7 lei.

Duminică, 07 februarie, de la ora 19.00, se va desfășura la spectacolul de improvizație ”ImproJoker”, regia artistică fiind semnată de Mihaela Sîrbu.

”ImproJoker” îți satisface setea de curiozitate și nevoia de joacă. Spectatorul poate fi deținătorul unor sugestii care, odată lansate, pot să genereze povești surprinzătoare, în cascadă. Spectacolul se joacă cu publicul în sală. Durata este de 75 minute (fără pauză).

Informații și rezervări se pot face la: 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși).

Foto: Teatrul Municipal Baia Mare

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!