Deschiderea stagiunii Teatrului Municipal Baia Mare. Vezi aici, programul - Ziarul de Maramures

Deschiderea stagiunii Teatrului Municipal Baia Mare. Vezi aici, programul

Teatrul Municipal Baia Mare deschide stagiunea 2022 / 2023 în acest sfârșit de săptămână și invită publicul să re(descopere) spectacolele programate.

Primul spectacol din noua stagiune este dedicat copiilor. Astfel, la sala Teatrului de Păpuși va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 11.00, spectacolul ”Făt Frumos cel mofturos și un Zmeu întors pe dos” de Ludmila Doicu, regia Mihai Păun. Din distribuție fac parte actorii Ruxandra Lăzărescu, Camelia Strat și Iulian Bulancea. Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 7 lei.

Spectacolul „Făt – Frumos cel mofturos şi un Zmeu întors pe dos”, ne prezintă un Zmeu cu adevărat neobişnuit, un Zmeu sensibil, bun, care se emoţionează, plânge, se îndrăgosteşte, iubeşte, cântă şi dansează, iar Făt Frumos cel mofturos, răsfăţat, gelos și egoist, împreună cu o prinţesă drăguță, vă vor oferi un spectacol muzical, amuzant, antrenant și interactiv, care este mult îndragit de copii.

Duminică, 4 septembrie, de la ora 19.00, pe scena sălii mari se joacă spectacolul ”Povești din bucătărie”, o creație colectivă a actorilor din distribuție, în regia lui Cristian Ban.

Spectacolul îşi propune să aducă în faţa spectatorilor sinceritatea şi căldura unei întâlniri din bucătăria copilăriei fiecăruia dintre noi.
Din distribuție fac parte actorii Inna Andriuca, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Alexandra Vanci, Dragoș Călin, Mircea Gligor și Petru Damșa. Spectacolul se joacă în sala mare, cu publicul pe scenă. Durata: 90 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei.

Miercuri, 7 septembrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Municipal, spectatorii le pot urmări pe doamnele din spectacolul EMILIA ÎN TIMP DE PACE ȘI RĂZBOI de Aldo Nicolaj, regia artistică Radu Dinulescu. Din distribuție fac parte actrițele Diana Podăreanu, Sanda Savolszky, Claudia Păunescu, Wanda Farkaș și Adriana Covaci.

”Emilia în timp de pace și război” este povestea a cinci femei, cinci personaje a căror putere de a înfrunta provocările vieții vine tocmai din inepuizabila lor sensibilitate, empatie, sete de iubire, cruzime tandră și umor.

Spectacolul se joacă în sala mare, cu publicul pe scenă. Durata: 90 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei

Prețul biletelor la spectacolele teatrului:
7 lei ( 10 lei premieră) la secția Păpuși,
20 lei preț întreg și 10 lei preț redus (pentru elevi, studenți și pensionari)
la secțiile Dramă și Revistă / 25 lei la premieră

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Program casierie:
Marți – Sâmbătă 12.00 -13.00 / 18.00 -19.00
Duminică 18.00 – 19.00

Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!