Dua Lipa va juca într-un film alături de Henry Cavill şi Samuel L. Jackson

Vedeta pop Dua Lipa va debuta ca actriţă în “Argylle”, un thriller de spionaj care are o distribuţie de vedete, printre care se numără Henry Cavill şi Samuel L. Jackson, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Sam Rockwell, Bryce Dallas Howard, Bryan Cranston, Catherine O’Hara şi John Cena sunt celelalte nume, anunţate joi pentru acest film care va fi regizat de Matthew Vaughn. Dua Lipa, care a împărtăşit cu fanii afişul acestui film pe Instagram, unde are 68,6 milioane de urmăritori, nu numai că va juca în acest film, dar va şi compune o piesă pentru “Argylle”, potrivit revistei Variety.

Cântăreaţa este una dintre vedetele pop ale momentului, iar anul trecut a triumfat cu albumul său “Future Nostalgia” (2020).

“Argylle” este o adaptare a cărţii lui Ellie Conway care va fi lansată anul viitor. Filmul se bazează pe aventurile în întreaga lume ale unui spion numit Argylle.

Ideea responsabililor filmului este de a realiza o trilogie.

“Când am citit manuscrisul romanului am simţit că este cea mai incredibilă şi mai originală saga cu spioni de la cărţile lui Ian Fleming din anii 50”, a spus Vaughn referindu-se la scriitorul care a creat personajul lui James Bond.

“Acest roman va reinventa genul de spionaj”, a asigurat el.

Filmografia lui Vaughn include thrillere ca “Layer Cake” şi ‘Stardust’ (2007), comedii antrenante precum “Kick-Ass”, sau filme cu supereroi ca “X-Men: First Class”. Regizorul a obţinut în ultimii ani un mare succes cu seria de filme “Kingsman: The Secret Service”(2014) şi “Kingsman: The Golden Circle” (2017).

La sfârşitul acestui an el va lansa “The King’s Man”, un prequel la întreaga serie.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!