Consiliul Județean Maramureș, prin Școala Populară de Artă Baia Mare din cadrul Centrului Județean Pentru Conservarea Și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, vă invită să le fiți alături la ”Spectacol de Crăciun”.
Magia sărbătorilor de iarnă vă fi creată prin momentele artistice prezentate de elevii din cadrul claselor de canto popular, muzică ușoară, coregrafie, precum și de orchestra ”Liviu Borlan”, care vor vesti cu bucurie Nașterea Pruncului Iisus. Repertoriul lor este atât arhaic, specific Maramureșului, cât și internațional și va fi presărat cu multe surprize pentru publicul participant.
Evenimentul este public și se va desfășura luni, 18 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, în amfiteatrul Școlii Gimnaziale ”Dimitrie Cantemir”, strada Bogdan Vodă, numărul 4 din Baia Mare.