Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare, are plăcerea de a vă invita la un eveniment cultural inedit, care aduce teatrul acolo unde poveștile vizuale prind viață – în muzeu. Marți, 6 mai, de la ora 17:00, în sala de expoziții temporare a muzeului, vă propunem o incursiune spectaculoasă în universul artei și al istoriei prin intermediul spectacolului „Viața secretă a tablourilor (Cetatea de la Huszt)”.
Această inițiativă curajoasă îmbină teatrul documentar, arta vizuală și noile tehnologii într-un performance care transformă un tablou într-o poveste vie, emoționantă și revelatoare. Lucrarea originală, Cetatea Hustului semnată de Hollósy Simon, o emblemă a patrimoniului picturii băimărene și a Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației – va fi prezentată publicului de Robert Strebeli, managerul muzeului, într-un discurs despre valoarea sa artistică și simbolică. Tabloul este punctul de plecare pentru scenariul inspirat al regizorului Dinu Rădulescu, dezvoltat după o idee de Radu Macrinici.
Spectacolul este interpretat de îndrăgitele actrițe Claudia Revan și Ruxandra Lăzărescu, într-o punere în scenă vibrantă – după o scenografie de Mihai Valu, sonorizare Dan Prodan, susținută de animații digitale realizate de Cristi Popovici, video mapping creat de Teo Molnar și Cristi Popovici, butafori David Farcș și Lucian Marchiș – care vor transforma spațiul expozițional într-o scenă vie, captivantă, unde realitatea se topește în ficțiune.
Prin această fuziune artistică între imagine, cuvânt și tehnologie, ne dorim să oferim publicului o experiență multisenzorială și memorabilă – un spectacol despre memorie, identitate, frumusețea ascunsă în tăcerea pânzei pictate, dar și despre puterea evocatoare a artei.
„Viața secretă a tablourilor (Cetatea de la Huszt)” este mai mult decât un spectacol – este o invitație la visare, o lecție de istorie trăită altfel, un mod inedit de a descoperi ce se ascunde în spatele unui chip pictat, al unei cetăți uitate sau al unei pensule mânuite cu pasiune acum mai bine de un secol.
Evenimentul se adresează tuturor celor care iubesc arta, teatrul, poveștile și emoțiile autentice. Este o ocazie perfectă de a petrece o după-amiază culturală în Baia Mare, într-un spațiu aparte, unde se celebrează și momentul simbolic al sosirii lui Hollósy Simon în oraș – 6 mai – ziua în care începea, în urmă cu 127 de ani, aventura unei școli de pictură care avea să pună Baia Mare pe harta artei europene.
Intrarea este liberă.