FOTO-Braconieri lăsați fără pieile de animale, zece colți de mistreți, dar și de muniția și armele letale - Ziarul de Maramures

FOTO-Braconieri lăsați fără pieile de animale, zece colți de mistreți, dar și de muniția și armele letale

Polițiștii au găsit în casele braconierilor arme, muniție, dar și trofee. Oamenii legii au ridicat din locuințele acestora șapte păsări de munte, toate naturalizate, zece colți de mistreț, 18 panoplii, 12 piei de animale, o blană de vulpe, o capcană și 20 de kg de vânat.

La începutul săptămânii curente, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din Suceava au efectuat cinci percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Au fost indisponibilizate patru arme de vânătoare deținute ilegal, peste 400 de elemente de muniție, trofee de vânat și alte obiecte utilizate la săvârșirea de operațiuni ilicite, a transmis Poliția Română.

Polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din Suceava, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit sursei citate, în urma perchezițiilor, au fost ridicate 4 arme letale, dintre care una artizanală, calibre diferite, 430 de elemente de muniție, două aparate de sertizat, 60 de capse de aprindere, 48 de trofee, 8 exemplare de păsări împăiate, 11 crotalii, un binoclu, o lanternă pentru armă și un laser punct luminos pentru ochire pe armă. De asemenea, polițiștii au ridicat 7 păsări de munte, toate naturalizate, 10 colți mistreț, 18 panoplii, 12 piei de animale, o blană de vulpe și o capcană. Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor și efectuării unei expertize bio-genetice, aproximativ 20 de kilograme de carne de vânat.

Braconierii sunt acum cercetați penal.

La activități, au participat jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!