MDLPA: peste 2 milioane de euro pentru proiecte de cooperare cu Ucraina și Republica Moldova - Ziarul de Maramures

MDLPA: peste 2 milioane de euro pentru proiecte de cooperare cu Ucraina și Republica Moldova

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat trei contracte de finanțare, în valoare totală de peste 2 milioane de euro, în cadrul programelor de cooperare teritorială România – Ucraina și România – Republica Moldova, pentru modernizarea sistemului medical de urgență, achiziționarea unor echipamente pentru intervenții în situații de urgență și eficientizarea pieței muncii.

Proiectul ”Îngrijirea de urgență a copiilor din regiunea transfrontalieră România – Ucraina”, în valoare totală de 1.321.412 euro, are ca beneficiar lider Spitalul Clinic pentru Copii din Cernăuți și, ca partener, Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava și prevede, în principal:

· renovarea și dotarea Departamentului de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic pentru Copii din Cernăuți;

· achiziționarea unei ambulanțe complet echipate pentru Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava;

· instruirea personalului medical al celor două spitale în furnizarea de îngrijiri de urgență, intervenții chirurgicale și îngrijiri medicale conexe copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, cu accent special pe copiii cu vârsta de până la un an;

· implementarea unui sistem de telemedicină transfrontalieră între Spitalul Clinic pentru Copii din Cernăuți și Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, pentru creșterea calității serviciilor medicale.

Proiectul ”Lanț valoric integrat pentru îmbunătățirea pieței muncii”, în valoare totală de 355.470 euro, are ca beneficiar lider Consiliul Raional Ialoveni din Republica Moldova și, ca parteneri, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași și Fundația EDINFO din Iași. Obiectivele acestuia vizează cooperarea regională și transfrontalieră pentru adaptarea curriculei școlare urmate de elevi si studenți, în scopul pregătirii acestora pentru realitățile existente pe piața muncii. Implementarea proiectului va influența cariera a cel puțin 250 de elevi și 100 de studenți de ambele părți ale graniței, cu ajutorul și implicarea a cel puțin 80 de părinți și 30 de cadre didactice. Vor fi organizate traininguri și workshopuri în cele două state partenere, pentru o mai bună cunoaștere a activităților agenților economici din zonă și a necesităților acestora legate de piața muncii.

În cadrul programului de cooperare România – Republica Moldova, ministrul dezvoltării a semnat și contractul privind ”Îmbunătățirea calității și capacității acțiunilor comune de urgență în zona transfrontalieră”, în valoare totală de 325.000 euro, care are ca beneficiar lider Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST și, ca partener, Consiliul Raional Ungheni din Republica Moldova.

În cadrul proiectului, vor fi realizate investiții în echipamente de specialitate pentru intervenții în situații de urgență pentru dotarea Departamentului pentru Situații de Urgență Ungheni, acțiuni comune pentru prevenirea inundațiilor, împădurirea/ reîmpădurirea malurilor Prut și Siret pentru combaterea efectelor inundațiilor, precum și campanii deconștientizare și încurajare a voluntariatului în vederea implicării în activități de prevenție.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!