Reținut după ce a furat de la o societate comercială 35.000 euro - Ziarul de Maramures

Reținut după ce a furat de la o societate comercială 35.000 euro

Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au efectuat ieri, cinci percheziții domiciliare, în județele Caraș – Severin și Mureș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, a transmis astăzi Poliția Română.

Un bărbat, de 47 de ani, bănuit de comiterea faptei, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș – Severin.

Astfel, sâmbătă, 7 octombrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 6 spre 7 octombrie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras aproximativ 35.000 de euro, 20.000 de lei și mai multe bijuterii, dintr-o societate comercială din localitatea Bozovici. Polițiștii, sub coordonarea procurorului, au demarat imediat cercetările și investigațiile în acest caz, în urma cărora a fost identificat un bărbat, din județul Mureș, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost prins în cursul zilei de ieri, 9 octombrie, în municipiul Târgu Mureș.

Asupra bărbatului au fost descoperite sume mari de bani, în lei și valută, până în prezent fiind recuperat aproximativ 70% din prejudiciul cauzat prin comiterea faptei.

Activitățile au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiuni au participat polițiști de la serviciile de ordine publică, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice, criminalistic, Secția 6 Poliție Rurală Bozovici, precum și polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!