Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanta Sud – Direcția Regională Vamală București au descoperit într-un container sosit din Republica Coreea, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Odessa-Ukraina, 9.031 recipiente din plastic, conținând ulei pentru autovehicule, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru două mărcile KIA și HYUNDAI..
Bunurile au fost reținute iar valoarea acestora, în situația în care ar fi fost comercializate pe piață la preț de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.600.000 lei.