Cîțu: Noi am decis ca primul premier să fie de la PNL

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că decizia conducerii liberalilor a fost ca rotaţia premierilor să înceapă cu Partidul Naţional Liberal, fără a se stabili un nume, arătând că i se pare bizar argumentul liderului PSD, Marcel Ciolacu, că nu îl vrea pe el premier deoarece a fost demis prin moţiune de cenzură, notează Agerpres.

“Noi am votat premier PNL. Nu am spus niciun nume. Mai mult de atât ce să flexibilizăm? Am spus foarte clar premier PNL. Vom vedea care o să fie premierul PNL, dar nu s-a supus niciun nume aseară la vot. (…) În BEx-ul de aseară s-a decis ca PNL să fie de acord cu un sistem al premierilor prin rotaţie, cu primul premier de la PNL. Altceva nu s-a decis”, a spus Cîţu, la sediul central al partidului.

Potrivit acestuia, liderul PNL Cluj, Emil Boc, a solicitat flexibilizarea mandatului de negociere, Cîţu precizând că nu a înţeles care era scopul.

“Noi am spus premier PNL. Aceasta este discuţia”, a afirmat Florin Cîţu.

Întrebat dacă flexibilizarea mandatului nu era o variantă de luat în calcul în contextul în care social-democraţii nu sunt de acord cu decizia conducerii PNL prin care preşedintele liberalilor este propunerea de premier, el a răspuns: “PNL are o decizie în Consiliul Naţional să nu facă o guvernare cu PSD şi astăzi facem negocieri cu ei pentru a avea o viitoare guvernare”.

Referitor la declaraţia preşedintelui PSD care a spus că Florin Cîţu nu poate fi acceptat variantă de premier deoarece a fost demis prin moţiune de cenzură, liderul liberalilor a precizat: “Am auzit şi eu acest argument. Mi se pare bizar pentru că, în primul rând, o moţiune de cenzură împotriva unei singure persoane este neconstituţională şi atunci înseamnă că cei de la PSD vor ca niciunul din membrii Guvernului să nu fie în viitorul Guvern. Nu prea înţeleg, dar am auzit acel argument. Mi se pare că ne ducem într-o direcţie greşită când vorbim despre persoană, pentru că eu nu vreau după această declaraţie să vin în PNL şi după aceea să înceapă colegii mei să spună X, Y, Z de la PSD nu poate să fie în Guvern. Până la urmă noi suntem partidul care am venit şi am flexibilizat acest mandat. La început am avut o altă propunere de premier. Noi am înţeles. Vrem să mergem mai departe. Până la urmă vom vedea care este decizia finală”.

Florin Cîţu a arătat că la PSD există o listă întreagă de nume care ar trebui să nu se regăsească în Guvern.

“Nu despre asta este vorba. Aşa am spus când discutam şi cu cei de la USR că, dacă vorbim despre persoane, după aceea intrăm într-o discuţie care nu are sens. În acelaşi timp, am şi alţi colegi care îmi spun că, dacă nu o să fie preşedintele partidului, după aceea ce o să facem cu USR. Sunt tot felul de discuţii. Vreau să deblocăm situaţia. Trebuie să avem un guvern cât mai repede. Trebuie să ne întâlnim astăzi să vedem care este soluţia de compromis. PNL a făcut un compromis când a zis că merge în direcţia de a face o coaliţie de guvernare cu PSD. Cred că am colegi în PNL care vor să mai facem câteva compromisuri doar să mergem mai departe”, a declarat liderul PNL.

Totodată, întrebat dacă ar fi dispus să meargă la Palatul Cotroceni cu un alt nume de premier liberal pentru un viitor guvern cu PSD şi UDMR, el a răspuns: “Noi avem o decizie foarte clară – un premier PNL în prima fază. Vom vedea în partid care este acel premier. Am văzut că sunt colegi de la PNL care sunt ok ca premierul să fie desemnat de alte partide. E bizar, dar asta este”.

“Nu mai sunt multe lucruri de agreat. Este clar că astăzi trebuie să discutăm despre premier, pentru că programul de guvernare este aproape gata şi ar fi bine ca premierul să ştie ce program de guvernare are şi să îşi pună şi amprenta asupra programului de guvernare”, a punctat preşedintele PNL.

Florin Cîţu a spus că va exista şi o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis după finalizarea discuţiilor pe programul de guvernare.

“Atributul preşedintelui este acela de a desemna premierul”, a subliniat Cîţu.

El s-a declarat sigur că PNL, PSD şi UDMR vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu o propunere comună de premier. “Sunt sigur că altfel nu putem să mergem mai departe. În momentul în care vom avea o soluţie, vom merge cu o propunere comună”, a precizat Florin Cîţu.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!