”Înverzim România”: Acțiune de plantare a puieților în Handalul Ilbei, comuna Cicârlău - Ziarul de Maramures

”Înverzim România”: Acțiune de plantare a puieților în Handalul Ilbei, comuna Cicârlău

Gabriel-Valer Zetea: Dragostea și respectul pentru natură se învață de mic

PSD Maramureș și PES activist Maramureș au organizat sâmbătă, 18 martie, în Handalu Ilbei acțiunea ”Înverzim România”, transmite președintele PSD Maramureș, deputat Gabriel-Valer Zetea.

Puieții care au fost plantați au fost puși la dispoziție de Ocolul Silvic Săbișa.

Gabriel-Valer Zetea, președinte PSD Maramureș: ”PSD Maramureș și PES activist Maramureș și-au dat din nou mâna într-o acțiune comună de conștientizare a necesității protejării mediului înconjurător. Dragostea și respectul pentru natură se învață de mic, așa că împreună cu fiul meu, Iacob, ne-am alăturat cu bucurie acțiunii de plantare a gorunului în zona Handal Ilba. Mă bucur că, pe lângă PSD Maramureș prin toate structurile sale, la eveniment au participat și colegii mei primari din Seini și Ulmeni, respectiv Tulbure Gabriela Florica și Lucian Morar. O felicit pe Mădălina Cîmpean, coordonator PES activists Maramureș pentru modul în care a mobilizat atât de mulți colegi social-democrați la acțiunea care se desfășoară sub egida #ÎnverzimRomânia și consider că toți avem obligația ca, cel puțin o dată în viață, să plantăm un copac.

Trebuie să arătăm cu toții responsabilitate pentru mediu și implicare activă în protejarea acestuia, a mai precizează președintele PSD Maramureș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!