Cristian Niculescu-Tâgârlaș: “Echipa Partidului Național Liberal trebuie să fie, mai ales în aceste momente, unită și puternică!” - Ziarul de Maramures

Cristian Niculescu-Tâgârlaș: “Echipa Partidului Național Liberal trebuie să fie, mai ales în aceste momente, unită și puternică!”

Alegerile interne din cadrul Partidului Național Liberal constituie o expresie a pragmatismului unei formațiuni cu vocație europeană, singura entitate politică care și-a menținut și modernizat linia doctrinară începută în anul 1875, aducându-și o contribuție majoră la modernizarea și dezvoltarea economico-socială a României.

Convocat prin decizia din 30 mai a Consiliului Național, Congresul PNL va avea loc în ziua de 25 septembrie, prin prezența la București a 5.000 de delegați, dintre care 493 delegaţi de drept iar restul aleşi după norma de reprezentare prevazută de statutul partidului, după parcurgerea activitaților prevăzute în agenda alegerilor interne de la nivelul organizațiilor de bază, municipale și județene.

“În 18 iulie am ales noua echipă care va conduce PNL Maramureș în următorii patru ani. Sunt mândru că fac parte din cea mai performantă echipă politică și împreună cu toți colegii mei vom munci pentru dezvoltarea județului” a declarat senatorul Cristian Niculescu- Tâgârlaș, ales in funcția de vicepreședinte al PNL Maramureș.

Chiar dacă există opinii contrare în interiorul partidului, ele nu trebuie să afecteze unitatea și credibilitatea publică a partidului, în perspectiva alegerilor multiple din anul 2024, alegeri care vor fi decisive în perspectiva dezvoltării viitoare liberale sau a stagnării și involuției social democrate a țării. Existența a doi candidați constituie o stare de normalitate, aspect care trebuie să genereze o emulație pozitivă și constructivă, nu dispute fratricide care afectează imaginea Partidului Național Liberal.

Considerând că în mod total nejustificat, au loc manifestări greșite și tendențioase, senatorul Niculescu- Tâgârlaș a menționat: “Atitudinea denigratoare pe care o au unii membri ai PNL, care atacă alți colegi, este demnă de dispreț. Aceasta atitudine este total nepotrivită, raportându-mă la valorile liberale pe care fiecare membru a ales să le susțină și să le promoveze. Adevărații liberali maramureșeni nu se implică în atacuri la persoană împotriva colegilor lor!” aspect de natură a sublinia necesitatea respectării spiritului de fair play în competiția electorală din interiorul partidului.

Decizia privind persoana viitorului președinte al Partidului Național Liberal va fi luată în urma votului exprimat de delegații la Congresul din 25 septembrie, aspect care nu va modifica strategia politică sau angajamentele asumate de liberali privind viitoarea dezvoltare economico-socială a României.

Cabinet Parlamentar

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!