Guvernul României a aprobat memorandumul prin care se finalizează textul modificării Acordului dintre România și Ucraina privind deschiderea noului punct de trecere a frontierei Sighetu Marmației – Bila Tserkva (Biserica Albă), dar care privește și podul istoric spre Solotvino (Slatina).
Senatorul de Maramures, Cristian Niculescu Țâgârlaș a sustinut acest demers atragand atentia asupra formei inițiale a acordului care ar fi restrâns funcționarea actualului punct de frontieră.
”Este confirmarea unui demers pe care l-am inițiat și l-am susținut încă din momentul în care am atras atenția că forma inițială a acordului ar fi restrâns funcționarea actualului punct de frontieră Sighetu Marmației – Solotvino, afectând atât maramureșenii, cât și românii din Transcarpatia. În urma interpelării adresate Guvernului și a dialogului instituțional purtat cu autoritățile competente, Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Externe au inițiat procedurile necesare pentru modificarea acordului bilateral, iar memorandumul aprobat acum confirmă acest parcurs”, a precizat senatorul liberal.
În opinia sa, modificările sunt importante și au efecte concrete. Actualul punct de trecere Sighetu Marmației – Solotvino va putea rămâne deschis în regim permanent, inclusiv după operaționalizarea noului punct Sighetu Marmației – Bila Tserkva.
”E un act care răspunde nevoilor reale ale comunităților locale, ale mediului de afaceri și ale românilor care trăiesc dincolo de Tisa, dar și unul cu încărcătură simbolică pentru Maramureș”, a mai punctat senatorul Niculescu Țâgârlaș.


















