Moțiunea de cenzură a fost adoptată în plenul reunit al Parlamentului cu o majoritate clară: 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 3 anulate. Crina Chilat, deputat PSD Maramures, a sustinut acest demers.
Parlamentara a subliniat faptul că măsurile adoptate până acum nu au adus beneficii cetățenilor, iar mesajul acestora este clar – România se îndreaptă spre directia gresită.
”Am susținut acest demers nu din considerente politice impuse, ci din responsabilitate față de maramureșenii care mi-au acordat încrederea lor. Mesajul oamenilor este limpede: nu mai există susținere pentru Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru, iar direcția actuală a țării este percepută ca fiind una greșită.
Un guvern trebuie să servească cetățenii. În momentul în care nu reușește acest lucru, își pierde atât scopul, cât și legitimitatea. Indicatorii și realitatea din teren arată că măsurile adoptate nu au adus beneficii oamenilor, ci dimpotrivă. PSD își menține angajamentul ferm pentru parcursul european al României și pentru politici care sprijină cu adevărat economia, cetățenii și comunitățile locale”, a precizat Crina Chilat, deputat PSD Maramures.
Azi, 6 Mai, partidele politice sunt invitate la Cotroceni pentru discutii informale. Presedintele Nicusor Dan va trebui să tină cont de optiunile partidelor pentru numirea unui nou premier.
















