Gabriel-Valer Zetea, deputat: Prețul cartofilor albi s-a redus cu 50%. Și prețurile alimentelor de bază au scăzut în supermarketuri - Ziarul de Maramures

Breaking News

Gabriel-Valer Zetea, deputat: Prețul cartofilor albi s-a redus cu 50%. Și prețurile alimentelor de bază au scăzut în supermarketuri

Din 1 august, prețul cartofilor albi s-a redus cu 50%. Această reducere vine în urma discuțiilor pe care premierul Marcel Ciolacu le-a purtat cu procesatorii, distribuitorii și retailerii, precizează deputatul social-democrat Gabriel-Valer Zetea.

Demnitarul consideră că, creșterea nejustificată a prețurilor la alimente s-a datorat majorării tarifelor la carburanți și energie electrică.

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD Maramureș: ”Discuțiile pe care premierul Marcel Ciolacu le-a purtat cu procesatorii, distribuitorii și retailerii pentru a veni în sprijinul celor cu venituri medii și mici își fac simțite efectele. Din 1 august, prețul cartofilor albi s-a redus cu 50%. Știm că gospodinele folosesc cartofii în mai multe feluri de mâncare, iar această reducere a prețului vine în ajutorul tuturor familiilor de români. Reducerile aplicate produselor de bază sunt mai mari decât rata inflației, iar anul trecut inflația a fost generată de prețul exagerat al energiei și al carburanților, ceea ce a dus la creșterea nejustificată a prețurilor la alimente. Acum vedem efectele discuțiilor constructive privind plafonarea adaosurilor comerciale la un set de alimente de bază, care au avut un singur scop: BINELE ROMÂNILOR!

Și prețurile alimentelor de bază au scăzut în marile lanțuri de magazine. Spre exemplu, prețul laptelui s-a redus cu 20%.

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD Maramureș: ”Prețurile alimentelor de bază au scăzut în marile lanțuri de magazine. PSD a reușit să convingă procesatorii, distribuitorii și retailerii să plafoneze adaosul comercial la un set de alimente de bază care compun cea mai mare parte din coșul de cumpărături a celor cu venituri medii și mici. Procentul de reducere aplicat acestor alimente este mai mare decât rata inflației, ceea ce vine în sprijinul românilor, fără a afecta funcționarea pieței. În lanțurile de magazine unde mecanismul de plafonare al prețurilor la alimentele de bază dispus de guvern este aplicat cu bună credință, beneficiile sunt deja vizibile în cazul cumpărătorilor, prin scăderea considerabilă a tarifului de vânzare.” 

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!