Minorii nu vor mai putea cumpăra băuturi energizante - Ziarul de Maramures

Minorii nu vor mai putea cumpăra băuturi energizante

Minorii nu își vor mai putea cumpăra băuturi energizante, transmite deputatul PNL Maramureș, Călin Bota. Aceste băuturi nu vor putea fi comercializate nici în incinta unităților de învățământ.

”Minorii nu își vor mai putea cumpăra băuturi energizante, în urma votării astăzi, în Camera Deputaților, a legii pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie. E o lege benefică pentru sănătatea copiilor şi pentru viitorul țării noastre. Legea interzice, de asemenea, comercializarea băuturilor energizante în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate. De asemenea, în plen a fost adoptat şi un amendament conform căruia, constituie contravenţie comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze”, a precizat deputatul Călin Bota.

Operatorii economici care încalcă aceste reguli riscă amenzi de până la 30.000 de lei.

”Legea prevede şi amenzi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei, pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi. În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile. După ce va fi promulgată de președinte, legea va intra în vigoare şi va putea să îi protejeze pe copiii noștri de consumul acestor băuturi energizante, cu efecte nocive asupra sănătății lor”, a conchis demnitarul.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!