Oferta
Senator Cristian N. Tagarlas: Ministerul Transporturilor menține deschis podul istoric peste Tisa și după deschiderea noului punct - Ziarul de Maramures

Senator Cristian N. Tagarlas: Ministerul Transporturilor menține deschis podul istoric peste Tisa și după deschiderea noului punct

Sighetu Marmației – Biserica Albă (Bila Tserkva)

Podul istoric peste Tisa va rămâne deschis și după darea în folosință a noului punct de trecere a frontierei Sighetu Marmației – Biserica Albă (Bila Tserkva).

Senator Cristian Niculescu Tagarlas: Ministrul Transporturilor mi-a confirmat că s-a trimis Ministerului Afacerilor Externe o cerere de menținere în funcțiune și a punctului de frontieră actual, implicit a accesului pietonal și rutier peste podul istoric care leagă Sighetu Marmației de localitatea ucraineană Solotvino. 

Totodată senatorul liberal a adresat Guvernului o interpelare pe tema impactului pe care îl are proiectul de Hotărâre de Guvern privind deschiderea Punctului internațional de trecere a frontierei Sighetu Marmației (România) – Bila Tserkva (Ucraina). Prin consecință, a arătat că acesta a prevăzut restricționarea circulației pe podul istoric Sighetu Marmației – Solotvino, fapt care ar fi afectat atât locuitorii din Maramureș, cât și comunitățile de români din Ucraina.

Senator Cristian Niculescu Tagarlas: Acum, oficial, Ministerul Transporturilor m-a informat că s-a analizat menținerea în funcțiune permanentă a podului istoric peste Tisa atât pentru trafic pietonal, cât și pentru trafic rutier ușor (autovehicule de până la 2,5 tone), chiar și după deschiderea oficială a noului PTF.

Ministerul Afacerilor Externe a inițiat deja demersuri pentru modificarea acordului bilateral cu Ucraina, procedura de avizare urmând să fie finalizată după aprobarea modificării acordului internațional, ceea ce este o veste bună pentru ambele părți.

În paralel, continuă procedurile guvernamentale pentru operaționalizarea noului PTF Sighet – Bila Tserkva, cu darea în folosință a podului și amenjarea căilor de acces. Proiectul are o miză importantă pentru regiunea Maramureșului, unde, până de curând, infrastructura de trecere a frontierei era limitată.

Senator Cristian Niculescu Tagarlas: După inaugurarea podului, și în perspectiva aprobării proiectelor care vor crea conexiuni moderne și rapide între Sighetu Marmației și Baia Mare, se va crea cadrul potrivit pentru dezvoltarea economică locală și consolidarea relațiilor transfrontaliere dintre România și Ucraina. Pentru Maramureș aceste fapte înseamnă și respect pentru o realitate de frontieră care nu poate fi ignorată.

Foto-Cristian Niculescu Tagarlas FB

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!