(VIDEO)Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: Peste 10 milioane de euro vin pentru spitalele din Sighetu Marmației și Vișeu de Sus - Ziarul de Maramures

(VIDEO)Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: Peste 10 milioane de euro vin pentru spitalele din Sighetu Marmației și Vișeu de Sus

Vizita de lucru a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila în Maramureș a fost un succes, a scris pe rețeaua de socializare Facebook, președintele PSD Maramureș, Gabriel-Valer Zetea.

Peste 10 milioane de euro vin pentru spitalele din Sighetu Marmației și Vișeu de Sus, iar în ceea ce privește Spitalul de Recuperare Borșa, vom face toate demersurile necesare pentru ca acesta să treacă în subordinea autorității locale, a mai notat președintele social-democrat.

Declarațiile ministrului Alexandru Rafila și ale președintelui PSD Maramureș, Gabriel-Zetea, în VIDEO!

Săptămâna trecută, prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății s-a aflat într-o vizită de lucru în Maramureșul istoric, vizitând cele trei spitale din Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa. Alături de cabinetul ministrului, la vizita oficială au participat și parlamentarii social-democrați de Maramureș, respectiv deputații Gabriel Zetea, Gheorghe Șimon, senatorul Sorin Vlașin precum și subprefectul de Maramureș, Crina Chilat.

Vizita ministrului Sănătății și a echipei care l-a însoțit s-a încheiat în Vișeu de Sus unde spitalul a fost construit din fonduri guvernamentale.

În anul 2018, alături de primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman și împreună cu managerul Spitalului Orășenesc am reușit să depunem un proiect cu finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții, un proiect finalizat în anul 2021. S-a tot vorbit că în România nu se construiesc spitale, însă spitalul din Vișeu de Sus este dovada că nu doar se construiesc, ci chiar se finalizează unități medicale în țara noastră, iar în acest caz fericit, în județul Maramureș. Atâta timp cât proiectul este administrat de un primar harnic și implicat rezultatele nu întârzie să apară, a subliniat deputatul de Maramureș, Gabriel Zetea.

ALTE INFORMAȚII, în VIDEO!

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!