Cum sunt afectate bolile tubului digestiv de alimentația de post? - Ziarul de Maramures

Cum sunt afectate bolile tubului digestiv de alimentația de post?

Postul se adresează de principiu persoanelor fără probleme semnificative de sănătate. Persoanele cu boli cronice, care impun o dietă restrictivă, pot să nu tolereze restricţiile alimentare suplimentare.

Dieta în perioada postului este bogată în fibre, iar acestea provin din fructe (mere, pere, gutui, struguri, prune), legume (vinete, broccoli, conopidă, ardei, salată, rosii, dovlecei, păstăi, mazăre, varză ) şi cereale. Persoanele cu sindrom de intestin iritabil pot acuza o exacerbare a simptomelor de tipul balonării, crampelor abdominale, scaunelor diareice în perioada de post, iar asta din cauza fermentaţiei intestinale a fibrelor din dietă.

De cealaltă parte, persoanele cu constipaţie cronică pot avea o ameliorare a tranzitului, cu condiţia să consume cantităţi suficiente de lichide. În plus, persoanele cu o stare de nutriţie precară, ca urmare a unor stări de boală, necesită un aport proteic caloric crescut.  De aceea, nu se recomandă respectarea riguroasă a postului. În această categorie intră persoanele cu tulburări de digestie şi absorbţie din cauza inflamaţiei intestinale (boala celiacă sau boala Crohn), din cauza unor intervenţii chirurgicale (rezecţii intestinale extinse sau rezecţie gastrică) sau în insuficienţa pancreatică exocrină (de exemplu în cadrul pancreatitei cronice).

Pacienţii cu litiază biliară (piatră sau pietre în colecist sau pe căile biliare) trebuie să evite excesul de grăsimi vegetale, aşa cum îl evită pe cel de grăsimi animale, întrucât şi grăsimile vegetale pot declanşa o colică biliară. De asemenea, persoanele cu boală de reflux gastroesofagian trebuie să evite alimentele condimentate, iuţi sau acre, băuturile carbogazoase şi mesele de volum mare. Este de preferat să aibă mese frecvente, dar de volum mic.

Pacienţii cu boală hepatică cronică (medicamentoasă, alcoolică, virală, autoimună etc), cu funcţie hepatică menţinută, nu necesită recomandări speciale în perioada postului. Atunci când funcţia hepatică este alterată (în ciroza hepatică decompensată) aceasta implică o reducere a proceselor hepatice de sinteză a proteinelor şi alterarea stării de nutriţie.

Se recomandă adesea o dietă săracă în sare şi un aport suficient protein-caloric, însă se preferă ca sursa proteinelor din dietă să fie reprezentată de vegetale şi produse lactate, acest tip de proteine fiind mai puţin amoniogene şi având risc mai mic de a exacerba manifestările de encefalopatie hepatică.

Restricţia privind alcoolul în perioada postului nu poate fi decât benefică la pacienţii cu boli hepatice sau pancreatice cronice, acesta fiind responsabil de progresia bolii şi apariţia complicaţiilor.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!