Domițian Mureșan și Adrian Mădălin Țală s-au despărțit de campioana României - Ziarul de Maramures

Domițian Mureșan și Adrian Mădălin Țală s-au despărțit de campioana României

În ultime zile din 2022, Consiliul Director Onorific a decis rezilierea pe cale amiabilă a raporturilor contractuale cu doi dintre componenții campioanei României, pilierul de 27 de ani Domițian Mureșan respectiv talonerul de 24 de ani Adrian Mădălin Țală.

Domițian Mureșan

Transferat în prima decadă a lunii iulie 2014, puternicul pilier din lotul zimbrilor, este unul dintre jucătorii proveniți din propria pepinieră, Domițian începând rugby-ul în anul 2007 sub comanda fostului mijlocaș la grămadă Adrian Manolache. Născut pe data de 1 august 1995, jucătorul de (1,86 m – 120 kg) a jucat doar pentru echipele de juniori ai C.S.M.-ului, cu excepția unui singur sezon când a fost împrumutat la echipa de Under 19 ani a Metrorexului din capitală. Domițian Mureșan este absolvent al Liceului de Artă din Baia Mare, oraș unde a și trăit toate momentele de glorie sportivă. Sub culorile C.S.M.Știința Baia Mare, Domițian s-a încununat cu 5 titluri de campion național (edițiile 2014, 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021 și 2022), plus alte 3 de vicecampion național (2015, 2016-2017 și 2017-2018). A câștigat 1 finală de Cupa României ediția (2020) fiind finalist în alte patru ediții (2014, 2016, 2017-2018 și 2021), În C.V.-ul acestui mare caracter, figurează și 2 trofee ale Cupei Regelui (edițiile 2016 și 2017), un loc 2 (ediția inaugurală 2015), în speță un loc 3 stagiunea (2018). Pe plan extern a bifat două prezențe în Challenge Cup ediția 2015.

Adrian Mădălin Țală

La finalul celei de-a doua decade a lunii iulie 2018, C.S.M.Știința Baia Mare reușea înregimentarea talonerului Adrian Mădălin Țală. Născut în Capitală pe data de 13 martie 1998, jucătorul cu profil ofensiv de (1,75 m – 95 kg) a început rugby-ul la vârsta de 13 ani fiind îndrumat la C.S.O.Pantelimon de cei doi tehnicieni Marius Lache – Ștefan Dulgheru. Pentru gruparea noastră, Țală a jucat între anii 2011-2015, trecând mai apoi pentru un an la Clubul Sportiv Școlar Centrul Național de Excelență Baia Mare (club condus de Răzvan Popovici – Mircea Taloș). Din 2016 și până în vara lui 2018 a juca la Malul Mării pentru nou promovata C.S.Tomitanii Constanța. După o suită de convocări la naționalele Under 16, 18 și 20, încununate cu o participare la Campionatul European U 18 din Portugalia în speță un loc 4 și un loc 5 la Campionatele Europene U 20 găzduite de Portugalia și cel din România a venit și prima convocare la România A într-un duel din prima decadă a lunii iunie 2018 (4 și 5) cu formația britanică England Counties, debut reușit sub comanda trioului Thomas Lièvremont – Dănuț Dumbravă – Horea Hîmpea. Datorită calităților sale atât la nivelul echipei naționale Under 18 cât și la Centrul Național de Excelență C.S.S.2 Baia Mare (club cu care a câștigat Cupa României la U 18 precum și Divizia Națională de Juniori) Adrian Țală a fost desemnat să poarte banderola de căpitan de echipă.

După botezul primei divizii consemat la Baia Mare pentru Adrian Mădălin Țală perioada petrecută în familia zimbrilor băimăreni a fost una extrem de prolifică, talonerul de 24 de ani, încununându-se cu 4 titluri de campion național (2018-2019, 2019-2020, 2020-2021 și 2022), 1 Cupă a României (2020), și un loc 2 (ediția 2021), plus un loc 3 în Cupa Regelui (stagiunea 2018).

Pentru întreaga activitate sportivă a celor doi jucători, conducerea campioanei României, le mulțumește și le dorește mult succes pe mai departe.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!